Acasă Actualitate Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane, la Timișoara

Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Luni 18 octombrie, la Timișoara și în toată România, este marcată Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane. De aceea, în perioada 18 – 22 octombrie 2021, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) și partenerii săi, organizează o serie de evenimente speciale și incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire “Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.

În zona Banatului, are loc campania regională “SUPORT” – S(sustinere), U(umanitate), P(pretuire), O(optiune), R(rezilienta), T(toleranta), derulată de Centrul Regional Timișoara împotriva Traficului de Persoane și Asociația LOGS – Grup de Inițiative Sociale, în perioada iulie 2021 – iunie 2022, în mediul outdoor.

Campania “Săptămâna prevenirii traficului de persoane” vizează promovarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie, precum şi informarea şi constientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, iniţiativa îşi propune să abordeze ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen.

Prin cele 15 centre regionale ale sale, ANITP va desfăşura la nivel naţional activităţi de informare şi prevenire în mediul online: (destinate publicului larg şi categoriilor vulnerabile): mesaje social-media, materiale video pentru unitățile de învățământ destinate elevilor, spoturi video destinate părinților.

De asemenea, reprezentanții centrelor regionale ale ANITP și partenerii au planificat o serie de întâlniri directe cu beneficiarii în unități de învățământ, comunități defavorizate, locuințe protejate, precum și activități stradale, flash-mob-uri, premierea unor concursuri și întâlniri cu specialiști și parteneri, în a căror derulare se va ține cont de evoluția situației pandemice la nivel național și local.

Cu acest prilej, are loc și campania europeană de prevenire a traficului de persoane intitulată ,,Pariuri oarbe”, în cadrul forumului EMPACT, alături de alte 16 state europene, Comisia Europeană, Europol și Frontex, în perioada septembrie 2021 – februarie 2022, în mediile facebook, instagram, twitter și linkedIn.
De asemenea, se mai desfășoară campania de prevenire ,,Munca fără forme legale – un pas mai aproape de traficul de persoane”, împreună cu Asociația INCA România, până în decembrie 2021, în spațiul outdoor și online.

Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă. În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu.
Pentru marcarea acestei zile, începând cu luna octombrie 2007, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane organizează, independent sau în colaborare cu partenerii săi guvernamentali şi neguvernamentali, campanii şi activităţi de prevenire la nivel naţional.

Prin această campanie se dorește nu numai informarea, ci şi conștientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, iniţiativa îşi propune să abordeze ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen, chiar și în condițiile în care mare parte din activitatea noastră zilnică nu se mai desfășoară fizic.

Prin aceste acțiuni ANITP dorește să îi ajute pe tineri să conștientizeze că pericolul din spatele unui ecran este la fel de mare.
Lipsa educației, sărăcia, dorința de rezolvare rapidă a problemelor de ordin financiar fac posibilă existența încă a traficului de fiinţe umane, un fenomen aproape scăpat de sub control și devenit un flagel al societății moderne. Și, pentru că un rău poate naște uneori un rău și mai mare, traficanții și-au găsit noi mijloace prin care să poată ajunge la victime și în condiții de online. Este motivul pentru care Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) organizează o serie de întâlniri incluse în cadrul campaniei de prevenire a traficului de persoane ,,Pariuri oarbe”, campanie care se desfășoară la nivel european în cadrul forumului EMPACT, alături de Franța, Germania, Spania, Austria, Belgia, Ungaria, Norvegia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia, Cipru, Luxemburg, Cehia, Islanda, precum și Comisia Europeană, Europol și Frontex.

Comentarii

comentarii