Acasă Actualitate Ziua Europei, celebrată prin sport și solidaritate la Universitatea de Științele Vieții...

Ziua Europei, celebrată prin sport și solidaritate la Universitatea de Științele Vieții din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Vineri, 9 mai, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I al României” din Timișoara marchează Ziua Europei printr-o serie de activități menite să reafirme valorile fundamentale ale Uniunii Europene – unitatea, solidaritatea și cooperarea. Evenimentul îmbină tradiția cu spiritul academic și sportiv într-o atmosferă de sărbătoare.

Momentul central al zilei este Crosul Regalității, o competiție devenită tradiție, la care iau parte studenți și cadre didactice ale universității. Prin acest gest simbolic, comunitatea academică își exprimă angajamentul față de valorile europene și față de moștenirea culturală comună.

Universitatea subliniază și rolul important al mobilității internaționale în consolidarea identității europene. Programele Erasmus+ și inițiativele educaționale locale transformă Europa într-o comunitate a cunoașterii, a colaborării și a oportunităților pentru tineri.

„Să celebrăm împreună această zi, să ne inspirăm din diversitatea noastră culturală și să construim un viitor comun mai unit, mai prosper și mai durabil! La mulți ani, Europa!”, este mesajul transmis de Universitatea de Științele Vieții Timișoara.

Comentarii

comentarii