Acasă Actualitate Ziua Europei, la Gyula, cu sprijinul Universității de Științele Vieții Timișoara 

Ziua Europei, la Gyula, cu sprijinul Universității de Științele Vieții Timișoara 

DISTRIBUIȚI

Cu sprijinul Universitatăţii de Științele Vieții „Regele Mihai I” Timișoara şi al Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula, pentru a marca Ziua Europei şi apartenenţa României la Uniunea Europeană, Consulatul General al României la Gyula a organizat, în data de 17 mai 2023, o amplă manifestare de diplomaţie publică, intitulată  „Ziua Europei la Gyula”.

Manifestarea, la care au participat peste 250 de persoane, a subliniat valenţele europene ale României, a promovat ca destinaţie turistică ţara noastră în general și județul Timiș în particular, îndeosebi în perspectiva deținerii de către Timișoara a titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2023.

În cadrul evenimentului, desfăşurat în sala de festivităţi a Centrului Cultural Românesc din cadrul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB), au fost adresate cuvinte de salut de către Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula;  Maria Gurzău Czegledi, directorul  LNB; Cosmin Popescu, rectorul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” Timişoara şi Preasfințitul Părinte Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU). De asemenea, consulul general Florin Vasiloni a transmis mesajul d-lui Gheorghe Florin Cârciu, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

În deschiderea manifestării culturale, au fost intonate imnurile Uniunii Europene, Ungariei și României de către corul „Pro Musica”, din Gyula, dirijat de Adrian Bughi.

Programul cultural a cuprins un spectacol de poezii şi cântece cu mesaj pacifist, dar şi dansuri tradiţionale şi un dans modersn,  oferite de către elevii  LNB.

Ansamblul „Akademica Banat” –  „tinerii de foc” al Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” Timișoara, coordonat de Ingrid Nicolaescu având ca solistă pe Alexandra Trif şi coregraf pe Dezdemona Toma-Rusoaie – au prezentat cântece şi dansuri tradiţionale româneşti din zona folclorică a Banatului.

La manifestări au participat multe oficialități, între care Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), însoțit de alți clerici din cadrul episcopiei; Traian Cresta, purtătorul de cuvânt al minorității româneșți în Parlamentul de la Budapesta;

Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării Românești pe Țară din Ungaria (AȚRU); Ştefan Oroian  şi Cornelia Taga, membri al prezidiului Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU); Maria Novac, directorul Centrului de Documentare și Informare al AŢRU; Vasile Sucigan, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Gyula; Kasa Robest, reprezentant al Oficiului Guvernamental Bekes;  Mokan Istvan, primarul oraşului Sarkad; Kurti Sandor, primarul loc. Tarhos;   Katona Krisztina, decanul Facultăţii de Pedagogie “Juhasz Gyula” din Szarvas; Eva Iova Șimon, directorul publicaţiei „Foaia Românească”; Delia Covaci, redactor-şef la „Cronica”; directori ai unor şcoli ale românilor din Ungaria;

reprezentanți ai autoguvernărilor românești din mai multe localități ungare; reprezentanţi ai presei autohtone şi de expresie românească din Ungaria, reprezentanţi ai mediului de afaceri, ș.a.

Din România, au participat  printre alţii,  Cosmin Popescu, rectorul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” Timișoara; prorectorii Sorin Stanciu şi Petre Mergheş, alături de o delegație numeroasă din partea acestei universități;

Alina Pădurean, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste din  cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad ; Călin Abrudan, primarul oraşului Ineu (Arad); Dan Chirla, primarul comunei Avram Iancu (Bihor); pr. Zaharia Pereş, protopop, reprezentant al Mitropoliei Ortodoxe a Banatului; pr. Gabriel Buboi, protopop, reprezentant al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, alţi clerici, ş.a.
Cei prezenţi au participat la o recepţie, care a cuprins şi o degustare de vinuri şi produse tradiționale româneşti,  prin sprijinul mai multor sponsori din România: „Akademica Food”, „Akademica Market”, „Agil”, Cramele „Dradara Mocrea”, Pivniţele Birăuaş Miniş.
În cuvântul său, consulul general Florin Vasiloni şi-a exprimat bucuria de a fi gazda evenimentului care marchează, la Gyula, oraş denumit de către mulţi “Capitala românilor din Ungaria”, Ziua Europei, o zi a bucuriei, a fraternităţii, a coeziunii, a solidarităţii.

“Ziua Europei ne găsește și în acest an într-un context dificil, marcat de războiul de la granițele Uniunii Europene – un atac fără precedent la valorile democratice europene și universale.

Comunitatea europeană de valori, principii și norme comune promovează pacea, democrația, solidaritatea şi prosperitatea continentului european şi a lumii întregi.

Unitatea și solidaritatea demonstrate de Uniune și de statele sale membre au reconfirmat valoarea acțiunii comune, precum şi implicarea Uniunii  în sprijinul așteptărilor şi nevoilor partenerilor săi din vecinătate, profund afectați de acest conflict.

Vocea europeană unită în fața diferitelor provocări și consecvența în promovarea și apărarea valorilor şi principiilor sale democratice constituie esența proiectului european și este reflectată de spiritul european al societății românești de astăzi.

Declarația lui Robert Schuman de la 9 mai 1950 este astăzi mai actuală ca oricând. Europa trebuie să rămână pe deplin implicată în promovarea și apărarea păcii și a democrației. Romania, care s-a alăturat UE în anul 2007,  susține în continuare o Europă puternică prin unitatea ei și liberă în alegerile sale.”

 

Comentarii

comentarii