Acasă Actualitate Ziua Familiei la Bekescaba. Creșterea ocupării forței de muncă în judeţele Arad...

Ziua Familiei la Bekescaba. Creșterea ocupării forței de muncă în judeţele Arad și Bekes

DISTRIBUIȚI

Vineri 9 septembrie 2022, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a participat la manifestări derulate în cadrul “Zilelor Familiei” la Bekescsaba, manifestări care reunesc în 2 zile, peste 5.000 de participanţi.
 
La eveniment a participat și Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Arad şi vicepreşedinte a Camerei de Comerţ şi Industrie a României.
 
În acest cadru amplu, s-a desfăşurat evenimentul intitulat „Cooperare transfrontalieră eficientă pentru dezvoltarea creșterii ocupării forței de muncă în judeţele Arad și Bekes”, organizat de Fundația Județeană Bekes pentru Dezvoltarea Întreprinderilor şi Camera de Comerţ şi Industrie din judeţul Arad, în cadrul proiectului Interreg CROSS GROWING ROHU-406.
 
 La manifestare au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice ungare, de la nivel central şi local,  reprezentanţi ai unor asociaţii patronale, camere de comerţ etc. La expoziţia conexă manifestării au participat producători din Ungaria şi România.

Consulul general român Florin Vasiloni a adresat în cuvântul său aprecieri pentru organizatori şi a încurajat autorităţile publice şi diferitele entităţi din judeţele situate în jurul granite româno-ungare să aibă curaj şi inspiraţie în conceperea şi derularea de noi proiecte transfrontaliere, în noul program operational Interreg VI-A România-Ungaria 2021-2027
Şeful reprezentanţei româneşti de la Gyula a subliniat faptul că în anul 2021 schimburile comerciale bilaterale între Românie şi Ungaria au ajuns la 11 miliarde euro, existând premisele depăşirii acestui nivel în viitor, în special în contextul aşezării relaţiei bilaterale în spiritual bunei vecinătăţi şi a respectului reciproc.

Au adresat cuvinte de salut Nandor Csepregi, viceministru la Ministerul Construcţiilor şi Investiţiilor din Ungaria; Zalai Mihaly, preşedintele Consiliului Judeţean Bekes; Orosz Tivadar, preşedintele Secţiunii Ungaro-Române din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a Ungariei şi preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a jud. Bekes; Herczeg Tamas, deputat ungar
 Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Arad şi vicepreşedinte a Camerei de Comerţ şi Industrie a României. 
 
Au fost prezenţi reprezentanţi ai Oficiului Guvernamental Bekes; Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării Româneşti pe Ţară din Ungaria (AŢRU), Janos Rak, secretarul Secţiunii Ungaro-Română a Camerei de Comerţ şi Industrie a Ungariei, ş.a.
Conform celor spuse de organizatorul principal al manifestării de la Bekescsaba, Szasz Zsolt, secretarul executiv al “Fundaţiei Judeţene Békés pentru Dezvoltarea Întreprinderilor”, această entitate a lansat mai multe proiecte transfrontaliere în cooperare cu parteneri români în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria 2014-2020.
 Unul dintre acestea este proiectul menţionat, desfăşurat în zilele 9-10 septembrie 2022, cu titlul: „Prima expoziție a industriei construcțiilor din județul Békés, schimb imobiliar și ziua familiei” în care se așteptă participarea a aproximativ 5.000 de persoane.
 
 Acest proiect vizează prezentarea bazei de date realizate în comun, evenimente, materiale de comunicare, achiziţionarea de echipamente şi renovare, care asigură îndeplinirea ansamblului şi obiectivelor specifice şi îmbunătăţirea situaţiei ocupării forţei de muncă în zona de frontieră maghiară-română. De asemenea, proiectul oferă informații actualizate (prin baza de date) despre domenii de investiții și date referitoare la piaţa imobiliară, în cadrul cărora firmele de construcţii şi cele imobiliare au posibilitatea de a-şi prezenta ofertele în cadrul a două zile, în cursul cărora se ţine şi ziua familiei.
 

Comentarii

comentarii