Acasă Actualitate Ziua independenței, ziua națională a Ucrainei, la Timișoara

Ziua independenței, ziua națională a Ucrainei, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Cei aproape 800 de refugiați ucraineni stabiliți în Timișoara, alături de comunitatea local, marchează în Piața Victoriei, în data de 24 august,  Ziua independenței, ziua națională a Ucrainei, prin care se sărbătorește adoptarea Declarației de Independență față de Uniunea Sovietică pe 24 August 1991.

Sub titlul “Ucraina suntem noi!” refugiații ucraineni vor cânta în centrul orașului de pe Bega melodii tradiționale care i-au însuflețit în ultimi 2 ani de război. Programul evenimentului cuprinde o expoziție de fotografie despre Ucraina “Ucraina este…”, un târg de solidaritate și ateliere de creație “Ucraina este bogata in arta”, degustare de delicii ucrainene “Ucraina este mâncare” și un recital cu cele mai bune melodii ucrainene din toate timpurile interpretate de cântăreți din comunitatea locală – profesioniști sau amatori în centrul Timisoarei. Se vor strange și donații pentru susținerea soldaților ucraineni, membri de familie a unor refugiați ucraineni din Timișoara.

“Anul acesta conceptul și implementarea idei pentru a marca Ziua Independenței Ucrainei la Timișoara aparține în exclusivitate comunității de refugiați ucraineni care s-au organizat singuri, au repetat și vor pune în scena un concert cu melodii binecunoscute în ucraineană în Piața Victoriei pentru a aminti timișorenilor că războiul nu s-a terminat și refugiații au nevoie în continuare de solidaritatea noastră“ a declarat Flavius Ilioni Loga, președintele Asociației LOGS, organizatorul evenimentului.

Concertul va fi acompaniat de Farba Kingdom, un grup muzical duo din Ucraina în stilul post punk și rock electronic alcătuit din Daniel Farba – compozitor, vocal, chitară, synth si Lisa Farba – vocal. În 2020, a fost lansat primul lor album „House of Liberty”, care a fost distribuit pe scară largă pe posturile de radio independente din Europa și Statele Unite. Daniel și Lisa locuiesc în România, după începerea războiului din Ucraina și de câteva luni s-au stabilit în Timișoara.

“Refugiații din Ucraina au devenit tot mai mult parte a comunității noastre. Câteva sute au decis să-și construiască o viata în Timișoara și au îmbogățit orașul prin talentul, puterea lor de munca și rezistența de care au dat dovada în fața greutăților. Suntem alături de ei în aceasta zi specială și le vom rămâne un sprijin constant” susține Angela Ciupa-Rad, șef serviciu la Serviciu Rezilienta și Mobilizare Comunitară din cadrul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.

În piața Victoriei va fi expusă și o expoziție de fotografie despre Ucraina „Ucraina este…” curatoriată de Evgenia Rozbytska, cunoscută de comunitatea locală ca Jane, un lider al ucrainenilor din Timișoara. Expoziția este realizată de comunitatea de refugiați din Ucraina mobilizată de Asociația FAINA UA din Timișoara și prezintă 10 exponate despre istoria, natura, tradițiile Ucrainei, în culorile roșu și negru, culorile principale considerate simbol de poporul ucrainean care simbolizează dragoste și tristețe. Libertate și luptă. Frumusețe și curaj.

Inițiativa este organizată de Asociația LOGS Grup de Inițiative Sociale și Faina UA în colaborare cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, FITT Timișoara și Uniunea Ucrainenilor din România Filiala Timiș, cu sprijin financiar din partea TechSoup și Mindhive și prin proiectul Timișoara Refugee Art Festival 8, parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Culturii.

 

 

 

Comentarii

comentarii