Ziua Internațională Comemorării Victimelor Holocaustului, 27 ianuarie, când forțele aliate
Ziua Internațională Comemorării Victimelor Holocaustului, 27 Ianuarie, când forțele aliate au eliberat lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, a fost decisă prin Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005.
Rezoluţia 60/7 respinge orice negare a Holocaustului ca eveniment istoric, fie integral sau parţial, şi felicita statele care s-au angajat în mod activ în conservarea siturilor care au servit ca lagăre de exterminare naziste, lagărele de concentrare, lagăre de muncă forţată şi închisori în timpul Holocaustului, potrivit ONU.
Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 61/255, adoptată la 26 ianuarie 2007, condamnă orice negare a Holocaustului şi îndeamnă toate statele membre fără rezerve să respingă orice negare a Holocaustului.
Între victime, s-au numărat 1.5 milioane de copii, iar totalul lor a reprezentat circa două treimi din cei nouă milioane de evrei care trăiau anterior în Europa continentală.
Și atunci pentru cei mai puțin impresionați de această catastrofă umanitară aș vrea să vă rog să faceți un recurs la memorie și să citiți povestea unuia din cele 1,5 milioane de copii uciși, Anne Frank, care a murit cu puţin înainte de terminarea războiului în lagărul din Bergen-Belsen, Germania, în martie 1945.
Visul ei era să ajungă scriitoare sau jurnalistă şi a rămas cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată şi publicat, după război, de către tatăl ei, care supraviețuise.
Jurnalul este considerat un document istoric al Holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.
Anne Frank a stat ascunsă alături de familia ei, timp de doi ani între anii 1942-1944, în Anexa unei fabrici a tatălui ei, pentru a nu fi deportată într-un lagăr de concentrare nazist. În tot acest timp, adolescenta de 13 ani, la momentul ascunderii ei în Anexă,şi-a descoperit talentul şi pasiunea pentru scris… La 28 martie 1944 a auzit într-o emisiune radio, difuzată din Londra, că guvernul olandez va colecta, după razboi,jurnale personale. Decide să rescrie Jurnalul în speranţa că va fi publicat ulterior sub forma unei cărţi.
Se gândeşte şi la un titlu: „Anexa Secretă”. Ştirile despre debarcarea Aliaţilor în Normandia şi înaintarea acestora îi fac pe lacatarii ”Anexei Secrete”să nutrească speranţe legate de eliberare…
Din păcate Anne şi ceilalţi şapte locatari ai Anexei au fost arestaţi şi mai târziu deportaţi cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepţia tatălui sau, toți au murit. Anne şi sora ei s-au stins de tifos la Bergen-Belsen la începutul anului 1945.
Eliberat din lagărul de la Auschwitz, Otto Frank, tatăl Annei, va publica jurnalul fiicei sale ca pe un omagiu adus vieţii, speranţei, o bucaţică din sufletul unui copil care s-a inălţat către Veşnicia Neuitării fără să apuce să-şi înţeleagă destinul atât de crud…
Din anul 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.În limba română a fost tradus de rafinata jurnalistă, Catinca Ralea, în anul 1957 când a debutat ca traducătoare.
Azi, măine într-o „cronologie” a sentimentelor firească pentru cei care întelegem, sau măcar încercăm să ne reamintim de copilul din noi la vârsta Annei Frank.
Crede un copil că există granițe ale timpului? Nu. Doar “lagare ale uitării”, nu există rase și oameni, ci doar criminali și Oameni, într-o lume care, de la Cain și Abel, “pionierii” inconştienţi ai primei crime din umanitate, a rămas refractară față de Unanimitatea Binelui, Toleranței, Speranței.
Întrebarea Annei Frank: „voi deveni vreodată jurnalistă sau scriitoare”? , încă nu a primit un răspuns atât timp cât nu vom scrie și nu ne vom asuma aceste orori care au avut loc, întrebarea sa încă doare pe cei care printr-un joc mai norocos al sorții au ajuns jurnaliști și au acum puterea să aleagă cine sunt-Cain sau Abel?
Anna Frank este una dintre victime… nu sunt cuvinte suficiente pentru câte lacrimi s-au contopit cu focul din lagărele de concentrare Auschwitz-Birkenau…
“ANEXA“ LA MEMORIE „ a adolescentei evreice din Olanda ,Anne Frank , nu este o simplă lectură este povestea unuia din cele 1,5 milioane de copii uciși…
Dacă grecii au inventat tragedia, romanii epistola şi Renaşterea sonetul, generaţia noastră a inventat o nouă literatură, acea a mărturiei. Toţi am fost martori şi toţi simţim că va trebui să stăm ca mărturie pentru viitor. Şi aceasta a devenit o obsesie, singura şi cea mai puternică obsesie care a marcat toate vieţile, toate visele, toată munca acestor oameni. Chiar şi cu un minut înainte să moară au crezut că asta trebuie să facă.
Anne Frank a rămas în sufletele îngerilor cu aripi crescute prea devreme, se cuvine a ne reaminti de ceea ce spunea Elie Wiesel: „ Ceea ce am suferit nu are loc în limbaj: este undeva dincolo de viaţă şi istorie .Nu vă întrebaţi unde a fost Dumnezeu la Auschwitz, întrebaţi-vă unde a fost omul! Să uiţi, să taci, să fii indiferent la cele din jurul tău, sunt unele din cele mai mari păcate”.
