Acasă Actualitate Ziua Marinei, la Timişoara, s-a dus pe apa Canalului Bega

Ziua Marinei, la Timişoara, s-a dus pe apa Canalului Bega

DISTRIBUIȚI

Nu există timişorean care să nu-şi amintească de anii în care pe 15 august, de Ziua Marinei, Primăria Municipiului Timişoara organiza spectacole pe Faleza Flora, cu muzică de fanfară, cu parada “flotei”, cu jocuri marinăreşti. Nu aveam vaporette, dar exista o bucurie imensă, de la mic la mare, pentru cei care voiau câteva ore de relaare în oraşul străbătut de un canal care … uneşte.

Cu chiu cu vai au ajuns şi vaporaşele la Timişoara, un sfert din ele circulă, a fost mare fast mare cu ele, defilând prin faţa conducătorului oraşului, de Ziua Timişoarei, după care, în urma şefului care a plecat în concediul exotic, Timişoara şi timişorenii au rămas la mila Domnului.

Primăria Timişoarei le-a întors spatele timişorenilor. Le-a închis porţile şi dreptul lor de a se simţi bine la ei acasă. Pentru că nu au toţi bani de concedii “indiene”. Dar nici grădină botanică sau zoo îngrijite nu au acasă, unde să se relaxeze, unde să-şi plimbe copiii în minunata vacanţă de vară.

Interesant (sau nu) este faptul că uitarea s-a aşternut peste Ziua Marinei, la Timişoara, din 2015, adică tot în mandatul domnului primar Nicolae Robu. Se renunţă treptat la toate tradiţiile frumoase, liniştite, specifice spiritului locului, impunându-se cu forţa alte obiceiuri nespecifice, cu care timişorenii nu sunt obişnuiţi, precum reprezentaţiile zgomotoase cu fâţe adunate de pe oriunde să ţopăie şi să urle în piaţa centrală, plătite din banii publici de cei care nu se pot odihni noaptea din cauza acestora. În felul acesta de (ne)preocupare a municipalităţii conduse de prezentul edil, nu ar fi de mirare ca acelaşi lucru să se întâmple şi în anul 2021, când domnul Robu (dacă va mai fi primar) va uita acasă Timişoara CCE şi turiştii şi va pleca din nou departe de oraşul devenit prea anost.  

Comentarii

comentarii