Acasă Actualitate Ziua Mondială a Bolnavilor, la Lugoj

Ziua Mondială a Bolnavilor, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Episcopia Greco-Catolică de Lugoj va marca sâmbătă, 11 februarie, cea de-a XX-a Zi Mondială a Bolnavului şi a personalului medical. Manifestarea a fost instituită la iniţiativa Papei Ioan Paul al II-lea, în anul 1992, pentru a aniversa prima apariţie a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes, în 1858. Această zi internaţională va fi marcată în Catedrala Greco-Catolică „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, începând cu ora 8, când va fi oficiată Sfânta Liturghie. Serviciul religios va continua, de la ora 16,30, cu Vecernia şi Sfânta Liturghie, în cadrul căreia va fi citit şi mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului. De la ora 18,30 va fi oficiat Sfântul Rozar, iar de la ora 19,30 va avea loc o procesiune în jurul catedralei cu statuia Sfintei Fecioare Maria. Serviciul religios se va încheia cu binecuvântarea şi stropirea bolnavilor cu apă de Lourdes. În această zi, Biserica Greco-Catolică va celebra toate rugăciunile pentru cei ce suferă şi pentru cei care sunt bolnavi.

 

Comentarii

comentarii