Acasă Actualitate Ziua Mondială de Combatere a Diabetului, în şcolile şi liceele din Timişoara

Ziua Mondială de Combatere a Diabetului, în şcolile şi liceele din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Peste 16.000 de elevi şi aproximativ 400 de voluntari – medici diabetologi, medici rezidenţi, asistente şi studenţi la facultăţile de medicină – s-au implicat în campania dedicată Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, de miercuri, 14 noiembrie. În Timişoara, 40 de voluntari – studenţi de la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” şi membri ai Asociaţiei de pacienţi cu diabet zaharat – au mers în 6 instituţii de învăţământ  -şcoli şi licee – unde învaţă mai mult de 1.200 de elevi pentru a le oferi informaţii cu privire la pericolul diabetului.
Cu acest prilej, Grupul Sanofi, în parteneriat cu Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi Societatea Română de Nutriţie lansează o amplă campanie educativă de prevenţie a diabetului zaharat de tip 2, în peste 70 de instituţii de învăţământ din România. Scopul este adoptarea în rândul copiilor şi al adolescenţilor a unui stil de viaţă sănătos, bazat pe o alimentaţie corectă şi pe practicarea regulată de activităţi fizice. „În ultimii ani, se constată o creştere alarmantă a prevalenţei supraponderii şi obezităţii la copii şi adolescenţi, în strânsă legătură cu un stil de viaţă nesănătos, caracterizat prin consumul alimentelor de tip fast food, scăderea cantităţii de legume şi fructe consumate, creşterea timpului petrecut în faţa televizorului şi al calculatorului şi scăderea timpului acordat activităţilor fizice. De aceea, salut şi susţin această campanie care îşi propune să schimbe aceste obiceiuri nesănătoase în rândul tinerei generaţii. Împreună, prin eforturi susţinute şi periodice, putem crea un viitor mai sănătos”, a declarat conf. univ. dr. Romulus Timar şeful Clinicii de Diabet a Spitalului Clinic Judeţean Timişoara şi susţinător al campaniei. „Un copil sau adolescent educat astăzi va deveni un adult mai bine pregătit pentru a lua deciziile corecte pentru menţinerea propriei sănătăţi”, a declarat dr. Ovidiu Saltas-Dabija, director medical Sanofi România.  Aproximativ 21.000 de persoane suferă de diabet zaharat în judeţul Timiş, dintre care 1.000 de pacienţi au diabet de tip 1, restul fiind diagnosticaţi cu diabet de tip 2. În primele 10 luni ale anului 2012 s-au înregsitrat 1.200 de cazuri noi de diabet, dintre care 250 cu diabet de tip 1. În ultimii 3 ani, 2009-2011, numărul persoanelor nou diagnosticate anual cu diabet în judeţul Timiş s-a menţinut constant, între 2.000 şi 2.300 de cazuri.

 

Comentarii

comentarii