Hannibal, Cleopatra, Decebal, Hitler, Salvador Allende au preferat să se sinucidă decât să cadă în mâinile duşmanului. Socrate a băut cucută pentru a nu pleca, la cei 70 de ani ai săi, în exil şi pentru a feri cetatea de dezonoare.
Iar lungul şir al sinucigaşilor celebri ar umple pagini întregi. De la scriitori precum E.A. Poe, la Maiakovsky, Esenin, Virginia Woolf, Hemingway, Urmuz la actori sau cântăreţi cărora televiziunile nu le deplâng dispariţia, ci le exaltă spectacolul morţii.
În Orient, sinuciderea este un act de curaj. Pentru europeanul creştin, sinuciderea este un păcat atât de mare încât Biserica nu permite clerului să oficieze slujba de înmormântare.
Şi totuşi, în ciuda tuturor tabuurilor culturale, etice sau de orice fel, sinuciderea e un fenomen ce creşte mereu.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aproximativ 3.000 de oameni se sinucid în fiecare zi în întreaga lume, iar 1 milion de oameni se sinucid anual, ceea ce înseamnă un caz de suicid la fiecare 40 de secunde, rata sinuciderilor crescând în ultimii 50 de ani cu 60% în majoritatea ţărilor.
Fiindcă ar fi enorm de multe cărţi de citat, am ales să trimitem la una dintre primele lucrări ce au tratat sinuciderea. Ea îi aparţine marelui sociolog francez Emile Durkheim, poartă titlul Sinuciderea (Le suicide) şi a apărut în anul 1897. Din cartea lui Durkheim aflăm că există mai multe concepţii, conform cărora “sinuciderea constituie prin ea însăşi o nebunie specială” sau că “sinuciderea ar fi un episod al uneia sau mai multor forme de nebunie, neîntâlnindu-se la subiecţii cu spiritul sănătos”.
„Există patru tipuri de sinucidere care reprezintă speciile cele mai importante:
a) Sinuciderea maniacală – se datorează halucinaţiilor sau concepţiilor delirante. Bolnavul se omoară pentru a scăpa de un pericol sau de o ruşine imaginară. Halucinaţia apare brusc, şi la fel şi tentativa de sinucidere, iar dacă în clipa următoare, încercarea a eşuat, ea nu mai este reluată, cel puţin pentru moment.
b) Sinuciderea melancolică – este legată de o stare generală exagerată de depresie şi tristeţe, care-l determină pe bolnav să nu mai aprecieze relaţiile sale cu oamenii şi lucrurile din jur. Viaţa este văzută în negru, şi i se pare plictisitoare şi dureroasă. Aceşti bolnavi sunt foarte perseverenţi în telul urmărit.
e) Sinuciderea obsesivă – nu are un motiv real sau imaginar, ci este cauzată doar de ideea fixă de a muri.
d) Sinuciderea impulsivă sau automată – este la fel de nemotivată ca şi cea obsesivă, dar ea apare brusc şi bolnavul nu-i poate rezista.”
Nu toate formele de suicid pot fi prevenite, însă OMS propune o serie de măsuri care se pot lua împotriva suicidului: interzicerea comercializării diverselor substanțe, pesticide sau droguri către minori, gândirea unor programe de prevenire a suicidului, la nivelul comunității, și stabilirea unor restricții la nivel de mass-media privind mesajele cu referire la suicid. Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului a fost în 10 septembrie. (sursa:neuromed.ro).
