Acasă Eveniment Ziua Pământului – marcată şi la Timişoara

Ziua Pământului – marcată şi la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Primăria Municipiului Timişoara, prin Direcţia de Mediu, împreună cu Colegiul Tehnic “AZUR” Timişoara, Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Casa Corpului Didactic Timiş, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 25 Timişoara, Palatul Copiilor Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, a organizat, cu ocazia Zilei Pământului, proiectul ecologic „Capitala verde a Europei, Timişoara – Mica Vienă”. Proiectul are ca scop conştientizarea şi creşterea responsabilizării faţă de mediu prin educarea şi implicarea atât a instituţiilor de învăţământ, cât şi a diferitelor instituţii publice şi private, a cetăţenilor şi generarea unui angajament comun al tuturor – şcoală, familie, comunitate – de a acţiona unitar. În cadrul proiectului, invitaţii au prezentat materiale privind realizările majore în domeniul protecției mediului, cu impact în domeniul industrial, proiecte europene ecologice, energii regenerabile, „Pădurea şi Pâmântul”, Fundaţia VERDE 2000.

Ziua porţilor deschise la Colegiului Tehnic Azur Timişoara a fost marcată prin vizitarea liceului; plantarea de arbuşti şi flori în parcul liceului; efectuarea de măsurători ale parametrilor de aer, de emisii de gaze în zona Calea Martirilor – str. Constantin Prezan. De asemenea, a fost organizat şi un concurs de fotografii ale echipelor de elevi de gimnaziu şi de liceu, referitor la preocupările acestora din domeniul protecției mediului; un program artistic pe terenul de sport: gimnastică ritmică, cântece şi hore; jocuri sportive şi organizarea discotecii pe terenul de sport al Colegiului Tehnic „Azur” Timişoara.

Comentarii

comentarii