Acasă Actualitate Ziua Porţilor Deschise la Poliţia Locală Timişoara

Ziua Porţilor Deschise la Poliţia Locală Timişoara

DISTRIBUIȚI

porti deschisePoliția Locală Timișoara a marcat marţi, 21 mai,  ziua Sfinților Constantin și Elena, la sediul Poliţiei Locale din Timişoara.

Cu această ocazie a fost organizată Ziua Porților Deschise, iar timișorenii au avut ocazia să viziteze sediul instituției, birourile, sala de festivități, sala de sport, unde polițiștii locali se antrenează, să afle care sunt atribuțiile polițiștilor locali, să afle mai multe despre rezultatele foarte bune la competițiile sportive, să vadă dotarea, motocicletele, bicicletele, autovehiculele cu care polițiștii locali patrulează. La eveniment au fost prezenți în special copii de la unitățile de învățământ pe care Poliția Locală le are în supraveghere și care și-au exprimat dorința de a vizita sediul, menționând aici că peste 200 de elevi de la Școala Generală nr. 1, Liceul Nikolaus Lenau, Școala Generală nr. 21, Liceul C.D. Loga, Colegiul Silvic au fost la această manifestare, fiind foarte încântați și punând foarte multe întrebări. Tinerii de la Liceul Nikolaus Lenau au declarat, spre exemplu, că au rămas plăcut surprinși de această vizită, că nu au știut câte pot vedea la Poliția Locală, ba chiar că această manifestare a reușit să-i facă să se gândească pe viitor să opteze chiar pentru această meserie. Pe lângă elevi au fost prezenți și alți timișoreni care au dorit sa vadă cu ce se ocupă Poliția Locală, printre aceștia amintind și pe dna profesor Agneta Soporan, care în urmă cu 70 de ani a recitat la inaugurarea Casei de Cultură a Întreprinderii Electromecanica, ce a funcționat chiar în clădirea în care Poliția Locală funcționează acum, poezia ”Luceafărul”, de Mihai Eminescu. Domnia sa a declarat că este foarte încântată de modul în care arată acum sediul Poliției Locale și că de fiecare dată când trecea prin zonă și vedea cum arată în trecut era tristă vizavi de aspectul pe care clădirea l-a avut.

Comentarii

comentarii