Acasă Actualitate Ziua Regalităţii

Ziua Regalităţii

207
DISTRIBUIȚI

Custodele Coroanei, Margareta, urează “La mulţi ani” românilor, de sărbătoarea de 10 Mai – Ziua Regalităţii.

“Majestatea Sa Margareta şi întreaga Familie Regală urează românilor “La mulţi ani” cu ocazia zilei de 10 Mai, Ziua Independenţei României, ziua României moderne! 10 Mai este deopotrivă Ziua Regală a ţării, sărbătorind înscăunarea ca domnitor a Principelui Carol I (1866) şi proclamarea Regatului României (1881)”, scrie vineri pe site-ul www.romaniaregala.ro.

Ziua de 10 Mai a fost declarată sărbătoare naţională în România prin Legea nr. 103/2015. Potrivit actului normativ, cu această ocazie, Parlamentul, preşedintele României, Guvernul şi celelalte autorităţi publice centrale şi locale organizează manifestări cultural-artistice pentru sărbătorirea acestei zile.

10 Mai a mai fost sărbătoare naţională în perioada în care forma de guvernământ în România era regatul.

La 10 mai 1866, Carol I a fost proclamat Domnitor al României, iar la 10 mai 1881 a fost proclamat regatul.

De asemenea, potrivit expunerii de motive a Legii 103/2015, data de 10 Mai este legată şi de proclamarea Independenţei de Stat a României. Cu toate că aceasta avusese loc la 9/21 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor, a doua zi, respectiv la 10/22 mai 1877, Legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă a fost promulgată de Carol I.

Din 1866 şi până la momentul abdicării Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947, data de 10 Mai a fost Ziua Naţională a României. (Sursa: Agerpres)

Comentarii

comentarii