Acasă Actualitate Ziua zămislirii Pruncului Mântuitor, Bunavestire

Ziua zămislirii Pruncului Mântuitor, Bunavestire

DISTRIBUIȚI

Când s-a împlinit şi s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, care avea să fie prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, era trebuinţa în tot chipul, să se afle o fecioară curată, fără prihană şi sfântă, fecioară care ar fi vrednică să întrupeze pe Hristos Dumnezeu, Cel fără de trup, şi să slujească taina mântuirii noastre.

“Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul Tău!” – Şi îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească.

Deci, s-a aflat o Fecioară mai curată decât curăţia, mai fără de prihană decât toată zidirea cea gândită, mai sfântă decât toată sfinţenia, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioara Maria, odrasla rădăcinii celei sterpe a Sfinţilor şi drepţilor, dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, rodul rugăciunilor şi al postirilor părinteşti, fiica cea împărătească şi arhierească. (Doxologia.ro)

Ziua Buveivestiri (25 martie) este cea în care Arhanghelul Gavriil s-a pogorât asupra Fecioarei Maria şi a umbrit-o prin Duhul Sfânt, întrupând în Neprihănita pe Mântuitorul Iisus. Este o zi a bucuriei, aşezată întotdeauna în Postul Paştilor, cu dezlegare la peşte.

Tradiţii

Se spune că în ziua de Bunavestire cântă cucul prima oară, cucul fiind în tradiţia populara vestitor de lucruri importante din viaţa omului.

În această zi este bine să se pună în pragul casei sare şi pâine pentru hrana îngerilor.

În Banat, Bunavestire este cunoscută în tradiţia populară şi sub numele de Blagoveştenie sau Ziua Cucului, oamenii nu se ceartă, deoarece este mare păcat. Azi nu se pun ouă la cloşcă pentru ca puii ar putea ieşi cu două capete şi patru picioare.

Pentru a avea roade bogate în livezi, oamenii ameninţau pomii cu toporul, după care îi stropeau cu ţuică.

Noapte din ajunul Buneivestiri este dedicată focurilor purificatoare, iar pescarii nu ar trebui să arunce cu mămăligă în apă, pentru că toţi peştii din acea apă vor muri.

Comentarii

comentarii