Acasă Actualitate 1 Mai. Ziua Internațională a Muncii: O reflecție asupra luptei pentru drepturi...

1 Mai. Ziua Internațională a Muncii: O reflecție asupra luptei pentru drepturi și a provocărilor actuale

DISTRIBUIȚI

1 Mai – 9 Iunie: Un apel la implicare activă și solidaritate! Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa Timiș atenționeaza că Ziua Internațională a Muncii, 1 Mai, oferă un moment de introspecție asupra sacrificiilor făcute de generații de lucrători pentru a obține condiții de muncă decente.

Istoria ne reamintește că aceste drepturi nu au fost obținute prin bunăvoința angajatorilor sau a statelor, ci prin lupte dure și perseverență.

De la țăranii români din 1907 la funcționarii publici ce au declanșat greva la București în 1923 muncitorii au fost nevoiți să se confrunte cu forța brută pentru a-și revendica drepturile.

Astăzi, ne bucurăm de drepturi la care lucrătorii din trecut doar visau: săptămâna de 40 de ore, libertatea de asociere, negocierea colectivă și protecția împotriva concedierilor abuzive. Aceste drepturi pot fi îmbunătățite, iar mișcările internaționale de limitare a săptămânii de lucru la 4 zile ne arată o direcție pe care pășim.

Aceste victorii sunt fragile și pot fi ușor pierdute în momentul de față ce este marcat de incertitudini și de ascensiunea extremei drepte. Discuția doar de-a alege răul mai mic nu-și mai are locul în contextul actual în care anumite organizații și partide doresc să ducă populația “într-o beznă completă”.

Sindicatele se confruntă cu o serie de provocări majore: apatia civică, lipsa de speranță cauzată de pandemia COVID-19 și erodarea nivelului de trai. În această lume a supraviețuirii, promisiunile goale ale politicienilor nu mai sunt suficiente. Alegerile din 9 iunie ne oferă o șansă de a ne face auzită vocea și de a alege un viitor mai bun.

În scopul promovării intereselor lucrătorilor, Confederația Europeană a Sindicatelor (CES – ETUC) a publicat manifestul ce prezintă Europa „drept o comunitate de oameni și națiuni în care toată lumea este liberă să trăiască̆ și să muncească fără teama de sărăcie, insecuritate, lipsă de respect, discriminare, violență, război sau opresiune.”

“Noi, sindicaliștii, ne imaginăm o Europă care pune în aplicare Pilonul European al Drepturilor Sociale. O Europă care protejează drepturile fundamentale ale omului, inclusiv drepturile de reproducere, și se străduiește să obțină̆ egalitatea de gen”, atenționează Cartel ALFA.

Oamenii vs. Politicieni: O luptă pentru un viitor mai bun

Sindicaliștii mai atrag atenția că este esențial să conștientizăm că orice acțiune, de la negocierile sindicale la dialogul dintre patronate și angajați, are o conotație politică. Implicarea activă a cetățenilor este fundamentul democrației și al unei societăți prospere.

Implicarea directă, votul, participarea în acțiuni comunitare, dezbaterile politice și promovarea unor planuri de acțiuni reprezintă piatra de temelie pe care trebuie să construim.

CNS Cartel Alfa mai susține că reticența implicării nu poate fi atribuită cetățenilor după decenii de minciuni, de promisiuni electorale ce nu au fost vreodată realizate dar și de schimbări legislative pentru a eroda puterea lucrătorilor, precum ar fi Legea Dialogului Social 62/2011 (înlocuită după 11 ani de Legea 367/2022).

Promisiunile electorale vagi nu mai sunt suficiente. Avem nevoie de politicieni care să prezinte o viziune clară pentru bunăstarea lucrătorilor. Lipsește o politică socială ambițioasă, un proiect național care să promoveze prosperitatea lucrătorilor.

Grupurile ce ne duc către “beznă” oferă promisiuni în fiecare direcție, dau mâna cu angajatorul, dar și cu angajatul, numai că pe cel din urmă îl vor trăda cu prima oportunitate.

Sindicatele: O voce puternică pentru schimbare

Exemplele din Statele Unite ale Americii ne demonstrează că prin solidaritate și mobilizare se poate obține progresul. Sindicatele au un rol crucial în a readuce speranța în rândul oamenilor și a promova interesele lucrătorilor. Cercetările din domeniu arată că locurile de muncă sindicalizate oferă o mai mare prosperitate și salarii mai bune. Nu doar sindicalizarea, dar și negocierile colective care oferă mai mare siguranță lucrătorilor.

1 Mai: O celebrare a luptei și o chemare la acțiune

Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” a concluzionat:

“Sărbătorim Ziua Muncii ca un omagiu adus sacrificiilor muncitorilor de-a lungul timpului. De la greva de la Grivița din 1933 la minerii din 1977 și la cei din anii ’90 care s-au opus terapiei de șoc, istoria este plină de exemple de curaj și perseverență. Aceste exemple au contribuit către lumea pe care ne-am imaginat-o, dar încă mai este mult de muncă.

În construirea acestei lumi, manifestul CES-ETUC 2024 reprezintă un punct bun de plecare pentru a ne asigura că greșelile trecutului nu se mai repetă. Astăzi, milităm pentru locuri de muncă și venituri mai bune, pentru încetarea muncii precare și îmbunătățirea condițiilor de muncă, dar și pentru respingerea austerității.

Aceste provocări cu care ne confruntăm nu se rezolvă doar la locul de muncă, ci și la urne. Pe 9 iunie, vom avea șansa de a ne alege un viitor mai bun. Trebuie să ne unim forțele și să respingem “bezna completă” impusă de cei care nu au interesul clasei muncitoare. Implicarea activă în societate este esențială pentru a construi o lume mai justă și mai prosperă pentru toți”.

Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” a luat ființă în 1990 pentru a oferi lucrătorilor români o reprezentare reală și democratică. Confederația este reprezentativă la nivel național, reunește 38 de federații sindicale la nivel de sector și coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale.

 

 

Comentarii

comentarii