Acasă Actualitate 12 ani de închisoare pentru Nedelcu Răzvan Sorin, patronul de la Îngerii...

12 ani de închisoare pentru Nedelcu Răzvan Sorin, patronul de la Îngerii Galbeni

DISTRIBUIȚI

razvan nedelcuCurtea de Apel Timişoara l-a condamnat pe inculpatul Nedelcu Răzvan Sorin la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare (pedeapsă principală) și interzice, atât pe perioada executării pedepsei principale, cât și pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a fi tutore sau curator (pedepse complementare și accesorii).

Condamnarea este pentru săvârșirea infracțiunilor de viol (persoană vătămată D.A.N), corupere sexuală a minorilor (2 infracțiuni – persoane vătămate C.D.A., V.A.A), precum și a unei participații improprii la infracțiunea de viol (persoană vătămată V.A.A.).

Instanţa dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Nedelcu Răzvan-Sorin, în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Totodată, instanţa admite acțiunea civilă exercitată din oficiu de procuror și obligă pe inculpatul Nedelcu Răzvan Sorin, în solidar cu inculpata Maltring Carla Bianca să achite părţilor civile minore D.A.N., C.D.A. și V.A.A. sumele de câte 10.000 Euro pentru fiecare parte civilă minoră şi la plata sumei totale de 3100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, corespunzătoare urmăririi penale și celor două faze procesuale ale judecării cauzei.

Instanţa menține măsurile asigurătorii luate prin încheierea din data de 21.10.2016, arată un comunicat al  Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Comentarii

comentarii