Acasă Actualitate 146 de ani de când la Caransebeş a început tradiţia învăţământului teologic

146 de ani de când la Caransebeş a început tradiţia învăţământului teologic

360
DISTRIBUIȚI

De 146 de ani, de când la Caransebeş a început tradiţia învăţământului teologic, prin înfiinţarea Seminarului Teologic, ziua de 30 ianuarie reprezintă un reper în cursul anului şcolar. Dacă, în ajunul praznicului, dascăli, elevi, studenţi, dar şi credincioşi s-au bucurat de festinul cuvântului de teologie şi a acordurilor muzicale, prin participarea la manifestarea culturală-spirituală, închinată marilor dascăli sfinţi ai lumii şi ierarhi, în ziua hramului, cu toţii s-au bucurat de darurile Sfintei Liturghii.
 În încheierea Sfintei Liturghii, PSS Lucian, episcopul Caransebeşului, a acordat ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, clasa a II-a, pentru clerici, părintelui Rusalin Simeria (90 de ani) şi, pentru mireni, avocatului dr. Gheorghe Ciulei. „Am dorit să acordăm aceste distincţii unui cleric şi unui mirean, oameni ai bisericii şi pilde de urmat pentru elevii seminarişti, dar şi pentru credincioşii noştri. Părintele Rusalin Simeria are vârsta de 95 de ani şi de 70 de ani slujeşte sfântului altar şi Bisericii Ortodoxe Române, în diferite ascultări pe care le-a împlinit cu devotament. De asemenea, domnul avocat dr. Gheorghe Ciulei este un apărător al valorilor creştine şi al Bisericii Ortodoxe din Episcopia Caransebeşului. Provenit dintr-o familie de preoţi, domnia sa a participat activ la viaţa Bisericii, dintotdeauna, fiind în mai multe rânduri delegat în Adunarea Naţională Bisericească din partea Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului, dar şi reprezentant demn al eparhiei noastre în faţa instanţelor de judecată, unde apără interesele episcopiei şi a credincioşilor ei”, a spus PSS Lucian.

 

Comentarii

comentarii