Acasă Eveniment 34 de cercetaşi belgieni care s-au rătăcit pe dealuri, în Arad, căutaţi...

34 de cercetaşi belgieni care s-au rătăcit pe dealuri, în Arad, căutaţi de poliţişti

DISTRIBUIȚI

UPDATE: Cei 34 de cercetaşi belgieni care s-au rătăcit pe dealuri au fost găsiţi

Cei 34 de cercetaşi belgieni care s-au rătăcit, joi seară, pe dealuri împădurite din judeţul Arad, au fost recuperaţi, în cursul nopţii, iar o tânără a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că suferise hipotermie. Poliţiştii şi jandarmii au ajuns la turiştii rătăciţi în jurul orei 01.00, după câteva ore de la apelul la 112 primit, aceştia fiind localizaţi pe dealurile dintre localităţile Covăsânţ şi Căsoaia, la marginea Munţilor Zărandului. 

"La început nu se ştia locul în care se aflau pentru că a fost o comunicare foarte grea cu turiştii deoarece nu exista semnal bun la telefon. În cele din urmă am înţeles unde se aflau, pe un platou între localităţile Covăsânţ şi Căsoaia", a declarat Daniel Monoranu, purtătorul de cuvând al Jandarmeriei Arad. 

Potrivit comisarului Adrian Şimon de la Poliţia judeţului Arad, zeci de persoane au participat la căutarea belgienilor. "Am acţionat cu poliţişti, jandarmi, vânători, pădurari şi voluntari. Am reuşit localizarea şi recuperarea turiştilor şi au fost duşi la pensiunea la care erau cazaţi. O singură fată a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit o hipotermie", a declarat Şimon. Cei 34 de cercetaşi belgieni, 20 de copii şi 14 adulţi, sunt din Anvers şi au venit în excursie în România pentru prima dată. Ei s-au cazat la o pensiune din localitatea Covăsânţ, iar de aici au plecat în excursie prin pădurile din zonă. Cercetaşii le-au spus autorităţilor că în cursul serii de joi au încurcat drumurile pe dealuri şi nu au mai găsit calea de întoarcere în localitate. Turiştii au spus că au ajuns într-o zonă atât de izoltată încât nu funcţiona nici GPS-ul, iar semnal GSM au avut câteva momente, reuşind astfel să sune la 112.

34 de cercetaşi belgieni, între care şi copii, care s-au rătăcit pe dealurile împădurite aflate la aproape 30 de kilometri distanţă de municipiul Arad sunt căutaţi, joi seară, de zeci de jandarmi şi poliţişti arădeni, incidentul fiind anunţat la 112 de membrii grupului.

 Apelul la numărul de urgenţă 112 a fost făcut de o femeie de cetăţenie belgiană, care a spus că face parte dintr-un grup de 34 de cercetaşi din Belgia, care s-au rătăcit pe dealuri, în zona localităţii Covăsînt, transmite corespondentul MEDIAFAX. Ea a precizat că jumătate din membrii grupului sunt copii şi că joi seară s-au pierdut pe traseu, într-o pădure, şi nu au mai reuşit să ajungă la drumul principal. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţului Arad, Ovidiu Liber, zeci de jandarmi şi poliţişti au pornit în căutarea celor 34 de cercetaşi. "Grupul a fost localizat pe baza informaţiilor oferite prin telefon, iar forţele de ordine se îndreaptă spre zona indicată pentru recuperarea celor implicaţi", a declarat Ovidiu Liber.

Comentarii

comentarii