Acasă Actualitate 35 de doze de Remdesivir, pentru 7 pacienți eligibili, au ajuns la...

35 de doze de Remdesivir, pentru 7 pacienți eligibili, au ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara a primit o primă tranșă din antiviralul Remdesivir, folosit în tratarea bolnavilor infectați cu SARS-CoV2. Unitatea sanitară a primit 35 de flacoane din medicamentul care este administrat pacienților cu forme medii și severe, aflați în Terapie Intensiva.

Cantitatea primită de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara ajunge pentru tratamentul a 7 pacienți eligibili.

“Este un prim transport. Așteptăm ca în perioada următoare să mai primim încă 150 de asemenea flacoane, ceea ce ar asigura necesarul pentru 30 de pacienți. Medicamentul a fost distribuit în toată țara, dar noi am fost printre primii care l-au primit. Remdesivirul a dat rezultate foarte bune în tratamentul aplicat pacienților aflați în stare gravă, în Terapie Intensivă. Noi am administrat acest medicament prima dată în luna mai unui pacient intubat și ventilat mecanic. Până acum am avut rezultate bune. Atunci, am reușit să obținem medicamentul fiind cooptați într-un studiu internațional. Acum, am primit medicamentul în baza contractului semnat și finanțat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare”, spune Cristian Oancea, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Antiviralul Remdesivir a  fost acreditat de Comisia Europeană a Medicamentului, în luna iulie, pentru a fi folosit în tratamentul pacienților infectați cu noul coronavirus. România va beneficia de 25.000 de flacoane de Remdesivir care vor ajunge în țara noastră în trei tranșe. România este a doua țară, după Spania, în ceea ce privește alocările europene ale acestui medicament.

Comentarii

comentarii