La această razie au fost vizate şi controlate locuri şi medii predispuse la comiterea de infracţiuni. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş a coordonat şi a acţionat simultan împreună cu structurile de Combatere a Criminalităţii Organizate, Poliţiei Transporturi, Poliţiei de Frontieră şi Gărzii Financiar. 34 de localuri au fost controlate, fiind legitimate 205 persoane. Totodată au fost aplicate 68 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a contravenţiilor aplicate fiind de 10.280 lei. Au fost controlate 105 autovehicule, 105 conducători auto fiind testaţi cu aparatul alcooltest. Au fost reţinute 12 de permise de conducere.
Poliţiştii l-au depistat pe drumul E 70, în dreptul localităţii Moraviţa, pe C. Duşco, de 23 ani, din Timişoara, ce transporta în autoturism 11.470 pachete ţigări netimbrate, de diferite mărci pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă. Ţigările în cauză au fost ridicate pe bază de dovadă şi a fost sesizată Garda Financiară Timiş în vederea luării măsurilor legale care se impun. Al doilea caz a fost raportat de poliţiştii din cadrul postului Voiteg. V. Mihai-Octavian, din Timişoara, transporta în autoturism 5.500 pachete de ţigări netimbrate şi fără acte de provenienţă. S-a ales cu o amendă şi ţigările confiscate.
În cadrul raziei, s-a acţionat în zonele de amplasare ale discotecilor din localităţile Timişoara, Sânnicolau Mare, Cenad, Nădrag, Cenei, Checea Iecea Mare şi Săcălaz, procedându-se la blocarea totală a acestor localităţi cu filtre de poliţie rutieră şi ordine publică, în vederea depistării conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a persoanelor care conduc autoturisme pe drumurile publică fără a deţine permise de conducere. Nu au scăpat neverificate nici barurile din aceste localităţi.
Comentarii
comentarii