Acasă Cultura 60 de ani de Bibliotecă Județeană la Reșița

60 de ani de Bibliotecă Județeană la Reșița

DISTRIBUIȚI

Manifestarea intitulată „Zilele Bibliotecii Judeţene Paul Iorgovici” şi-a deschis, luni, porţile, la Consiliul Judeţean Caraş-Severin. În acest an se aniversează 60 de ani de la înfiinţarea bibliotecii în forma sa actuală de organizare, motiv pentru care manifestarea s-a axat pe tema trecerii dinspre tradiţional spre modern. „Tradiţia bibliotecii, la Reşiţa, este mult mai veche, existând multe alte instituţii de tip bibliotecă, muncitoreşti, uzinale, sindicale, dar în forma actuală se poate spune că biblioteca judeţeană îşi are originile organizatorice în 1952, când, după noua lege administrativ-teritorială a ţării, care consacra, ca şi unităţi teritoriale, localitatea, raionul şi regiunea, apare, printr-o Hotărâre a Consiliilor de Miniştri, o astfel de structură la Reşiţa”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde. Tot cu această ocazie, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a reiterat ideea de a se construi la Reşiţa un nou sediu pentru Biblioteca Judeţeană Paul Iorgovici. „Sperăm ca într-un timp relativ scurt să reuşim construirea unui nou sediu pentru biblioteca judeţeană, o idee care i-a aparţinut poetului Nicolae Sârbu, fost director al acestei instituţii culturale. Un centru modern şi adecvat statutului pe care azi îl are biblioteca pentru orice comunitate. Pentru aceasta, sperăm într-o finanţare comună cu Ministerul Culturii, într-un an financiar bugetar mai bun decât în 2012”. Biblioteca Judeţeană Paul Iorgovici are şi o secţie franceză, realizată cu ajutorul francezilor din Normandia, una anglo-americană, în parteneriat cu Clubul Rotary, una germană, înfiinţată cu ajutorul Forumului Democratic al Germanilor şi al Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa, conduse de Erwin Josef Ţigla, dar şi Secţia Banatica, ce reuneşte scrierile care fac referire la Regiunea Banat şi care reprezintă depozitarul fondului de carte preluat, într-o anumită măsură, de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. Acţiunile organizate în acest scop reprezintă un prilej de a promova imaginea bibliotecii, a declarat Clara Constantin, directorul instituţiei. „Sunt aici pentru a transmite mesajul tuturor bibliotecarilor din ţară, care încearcă să readucă, de fiecare dată, în atenţie, rolul bibliotecarilor şi al bibliotecilor, în activitatea de zi cu zi, având în vedere că aceasta s-a schimbat foarte mult în ultimii doi ani. Dovadă este Programul Biblionet, ce aduce internetul atât în zona urbană, cât şi în cea rurală. Totodată, în cadrul bibliotecilor se doreşte a se aduce şi un loc de alfabetizare digitală, astfel încât să se reducă din bariera limbajului informaţional a ceea ce înseamnă vârsta utilizatorilor”, a spus Dragoş Neagu, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, dar şi director al Bibliotecii Judeţene Panait Istrati din Brăila, prezent la eveniment. Ca semn al recunoştinţei pentru activitatea depusă în slujba Bibliotecii Judeţene Paul Iorgovici din Caraş-Severin, foştilor directori Iosif Imbri şi Nicolae Sârbu, dar şi în amintirea fostului director Gheorghe Cramanciuc, le-au fost oferite plachete omagiale. De asemenea, un semn de recunoştinţă a primit şi criticul literar Gheorghe Jurma, pentru activitatea depusă în slujba cărţii şi a bibliotecii judeţene. Tot cu această ocazie, a fost lansată cartea „Biblioteca şi oamenii cărţii”, avându-l coordonator pe Gheorghe Jurma, un volum despre Biblioteca Judeţeană Paul Iorgovici, despre simbolul cărţii în istorie şi în contemporaneitate, dar şi despre oamenii ei.

Comentarii

comentarii