Acasă Eveniment 7 ani fără televizor pentru liderul tineretului PSD Timiş

7 ani fără televizor pentru liderul tineretului PSD Timiş

DISTRIBUIȚI

Şeful tineretului PSD Timiş, Cătălin Tiuc, nu are în casă nici un aparat TV. Acesta nu a mai văzut un film şi nu a mai urmărit vreun jurnal de ştiri, de mai bine de şapte ani. Cel puţin nu în propria locuinţă. În urmă cu şapte ani, soţia sa l-a rugat să scoată televizorul din dormitor. A doua zi avea să-l ducă unei bunici căreia i se stricase televizorul şi nu putea trăi fără acesta. Şi-au propus să cumpere unul rapid, dar nu au mai făcut-o niciodată. Social-democratul nu regretă nimic. Dimpotrivă…  „De şapte ani nu mai am televizor în casă, dar nu regret nimic. Nici eu, nici soţia, şi nici copilul. Am mai mult timp pentru ei şi nu cred că am pierdut ceva că nu am auzit pe cine mai înjură politicienii sau vreo telenovelă sud-americană”, ne-a spus Cătălin Tiuc. Consilierul judeţean PSD are acum, însă, o mare problemă. Trebuie să cumpere pentru sediul TSD Timiş un televizor, dar nu se mai pricepe deloc la aparatura care i-a devenit străină în urmă cu şapte ani. Soţia sa chiar a făcut glume pe seama lui. „Măi, Cătăline, tu nu eşti în stare să cumperi un televizor acasă, crezi că reuşeşti să cumperi unul la sediu?”.

 

Comentarii

comentarii