Acasă Eveniment 70 de persoane evacuate dintr-un bloc din Timișoara. Un echipaj CRBN a...

70 de persoane evacuate dintr-un bloc din Timișoara. Un echipaj CRBN a intervenit de urgență, după ce a fost raportat un miros înțepător

244
DISTRIBUIȚI

Reprezentanții ISU Timiș transmit că marți, la ora 20.52, a fost anunțat la 112 că într-un bloc din Calea Șagului din Timișoara se simte un miros puternic. În cursul serii fusese efectuată o dezinsecție în spațiul comercial de la parterul blocului. Au fost evacuate 70 de persoane, 58 de adulți și 12 minori, pentru care au fost identificate spații de cazare. S-a constatat că, într-adevăr, au fost folosite substanțe periculoase

„La ora 20:52, în urma unui apel prin 112, am fost anunțați că în scara unui bloc de pe Calea Șagului din Timișoara se simte miros înțepător care pătrunde și în apartamente. De asemenea, am fost informați că în cursul serii s-a efectuat o activitate de deratizare (dezinsecție, de fapt – n.r.) la parterul blocului, în spațiul unei societăți comerciale.

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, două autospeciale de transport personal și victime multiple (ATPVM), un echipaj CBRN și un motoventilator.

Până în acest moment, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. S-a dispus evacuarea locatarilor de pe întreaga scară până la finalizarea măsurătorilor de către echipajul CBRN. Au fost evacuate 70 de persoane (58 Adulți și 12 minori). Intervenția este în dinamică”, transmiteau, la ora 21.47 reprezentanții ISU Timiș.

Ulterior, la ora 23.15, aceștia au revenit: „În urma măsurătorilor efectuate de către echipajul CBRN, s-au detectat substanțe periculoase în spațiul comercial unde s-a efectuat dezinsecția. La verificarea documentelor întocmite în urma dezinsecției, s-a constatat că a fost folosit un insecticid CY10. În continuare se lucrează pentru ventilarea spațiilor, urmând a se efectua alte măsurători”.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, aflat la București a transmis că este în cunoștință de cauză și poartă discuții atât la guvern, cât și la prefectură: „În urma incidentului semnalat în blocul de pe Calea Șagului, am vorbit în această seară cu ministrul de Interne, Lucian Bode, secretarul de stat Raed Arafat și reprezentanții Prefecturii Timiș și suntem pregătiți să dăm oricând o mână de ajutor pentru cazarea familiilor evacuate. Nu ne dorim o repetare a tragicului eveniment din noiembrie 2019, de pe strada Mioriței. Eu mă întorc mâine dimineața de la București, viceprimarul Ruben Lațcău și coordonatorul pentru situații de urgență al Primăriei Timișoara sunt la fața locului și ne coordonăm cu Prefectura pentru ca familiile evacuate să aibă un loc în care să poată dormi în această noapte”.

Până la urmă, persoanele evacuate din scara afectată vor fi relocate cu trei microbuze în unități de cazare identificate cu sprijinul operatorului economic, primăriei și ISU Timiș

 

Comentarii

comentarii