Acasă Cultura 80 de artişti – o singură deviză: „Să Nu Ucizi”

80 de artişti – o singură deviză: „Să Nu Ucizi”

DISTRIBUIȚI

80 de artiști din toată țara își expun lucrările la Timișoara, în Galeria Timco, în perioada 27 octombrie – 17 noiembrie 2010. Printre ei se numără şi personalităţi marcante ale artei româneşti, cum sunt: Aurel Vlad, Romul Nuţiu, Marin Gherasim, Marilena Preda Sânc, Corneliu Vasilescu, Petru Lucaci, Constantin Flondor, Suzana Fântânaru, Horea Paştina, Mihai Chiuaru, Dumitru Şerban şi alţii, care au pus umărul la crearea unui eveniment cultural de amploare pentru spaţiul timişorean şi pentru punerea artei în slujba unui apel la moralitate. Expoziția este organizată de Centrul Areopagus, în parteneriat cu Facultatea de Arte şi Design Timişoara, Galeria Calina, Revista Recreativ şi Magbross. Conform organizatorilor, proiectul „Să nu ucizi” se înscrie în direcţia angajării, pe care arta actuală o manifestă faţă de complexele probleme ale societăţii globale, minate de conflicte, confruntări, crize politice, economice, sociale, confesionale, rasiale, etnice şi de valori, iar, prin intermediul manifestării expoziţionale, constituie un barometru al artei româneşti raportate la aceste probleme. Numeroșii vizitatori care au participat la vernisajul expoziției, miercuri, 27 octombrie, de la ora 18.00, au asistat la deschiderea oficială a evenimentului, făcută de Iuliu Bălău, coordonatorul proiectului, Alina Cristescu, coordonatoarea Galeriei Calina, Alexandra Titu, curatorul expoziţiei, şi Alexandru Neagoe, preşedintelele Centrului Areopagus. „Galeria Calina este partener în acest eveniment cultural, prin spaţiul oferit”, a menţionat Alina Cristescu, în deschiderea vernisajului. „Este nevoie să promovăm dialogul între oameni cu convingeri diferite. Tema aceasta este deosebit de potrivită. A spune ‘Să Nu Ucizi’ înseamnă a promova şi a apăra viaţa”, a declarat Alexandru Neagoe. Coordonatorul proiectului, Iuliu Bălău, a ţinut să remarce numărul impresionant al artiştilor care au răspuns provocării ridicate de o asemenea temă. Artiştii ale căror lucrări pot fi admirate în aceste trei săptămâni, la Galeria Timco, fac parte din toate generaţiile, cu preocupări de atelier diferite, ceea ce face expoziţia şi mai atractivă prin diversitatea operelor şi a tehnicilor de realizare.
 

Comentarii

comentarii