Acasă Actualitate 98 de cărășeni – infractori în Uniunea Europeană

98 de cărășeni – infractori în Uniunea Europeană

DISTRIBUIȚI

Numai în acest an

Șase mandate de arestare au emis diverse state europene pe numele unor persoane din Caraș-Severin, în primele opt luni ale acestui an. Toate au fost puse în executare de lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin. Autorităţile germane au emis două mandate, unul pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală gravă şi lipsire de libertate şi unul pentru infracţiuni cu violenţă. Din Italia au fost emise trei mandate, toate pentru infracţiunea de şantaj, iar din Franţa un mandat pentru evadare. În cursul anului curent au fost identificaţi 98 de cetăţeni din judeţul Caraş-Severin, care au comis infracţiuni în ţările Uniunii Europene. Din aceştia, 85 sunt bărbaţi, din care 84 majori şi unul minor, iar 13 sunt femei, toate cu vârste de peste 18 ani. Primele cinci ţări din Uniunea Europeană în care au fost constatate infracţiuni săvârşite de cetăţeni din judeţul Caraş-Severin sunt: Italia, cu 26 infracţiuni, Austria, cu 21 infracţiuni, Germania, cu 14, Belgia, cu 13 și Spania, cu nouă infracţiuni. Potrivit agentului de poliție Ancuța Cărbunaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, în toate aceste ţări europene, predominante sunt infracţiunile de furt.
 

Comentarii

comentarii