Clubul de anticipație Helion Timișoara își reia activitatea în noul an calendaristic, 2018, începând de vineri,12 ianuarie, de la ora 17,00, iar prima reuniunie va avea loc în sala Orizont a Uniunii Scriitorilor din Timișoara.
Prof. Cornel Secu a spus că pe ordinea de zi vor fi două evenimente: va fi prezentat calendarul activităților pentru anul 2018, după aceea va citi proză SF Cristian Vicol. La eveniment vor particpa membrii clubului și invitați. Intrarea este liberă.