În prima săptămână de la inaugurarea Muzeului Bibliei, în cadrul Centrului Multifuncțional Bastion Timișoara administrat de Consiliul Județean Timiș, au venit să viziteze cele 500 de exemplare ale cărții sfinte peste 1.500 de vizitatori.
Amintim că, în perioada 2 – 25 aprilie 2019, la Bastionul Theresia, are loc o expoziție cu peste 500 de exemplare ale Bibliei, în diverse ediții, limbi și dimensiuni. Aici se găsesc și fragmente din tiparituri vechi ale cărții, manuscrise și informații despre locul și modul în care au fost scrise.
În cele 23 de zile, Muzeul Bibliei va găzdui mai multe evenimente: interviuri cu personalități, invitați speciali din țară și străinătate, proiecții de film documentar, dezbateri despre rolul și influența Bibliei, expoziții de caricaturi cu teme biblice, concerte și concursuri biblice.
Așa cum se așteptau organizatorii, Muzeul Bibliei suscită atenția mai multor categorii de vizitatori, din școli, licee, biserici. „Biblia cuprinde 66 de cărți, scrise de peste 40 de oameni, cu un singur autor – Dumnezeu.”
Proiectul de la Bastionul Timișoara este realizat de Asociația „Renașterea Familiei”, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș.