Acasă Actualitate La 30 de ani de la Revoluție, sâmbătă, la Caransebeș, ministrul de...

La 30 de ani de la Revoluție, sâmbătă, la Caransebeș, ministrul de Interne, Marcel Vela, și-a cerut scuze românilor

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 21 decembrie, la Monumentul închinat eroilor caransebeșeni, căzuți la Revoluția din 1989, aflat în apropierea centrului civic al municipiului Caransebeș, s-au adunat oficialități, parlamentari, miniștri, cadre militare, rudele și prietenii celor ce şi-au pierdut viaţa la Revoluția Română din Decembrie 1989 și mai mulți cetățeni din localitatea de pe Timiș și Sebeș.

La inițiativa Episcopiei Caransebeșului, a fost săvârșită o slujbă de pomenire, au fost transmise mesaje și cuvântări  și s-au depus coroane. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în prezența preasfințitului părinte Lucian, episcopul Caransebeșului.

După momentul de rugăciune PSS Lucian a transmis mesajul preafericitului părinte patriarh Daniel și a susținut o cuvântare cu prilejul acestui moment de recunoștință pentru eroii revoluției.

„De 30 de ani, avem libertate să ne rugăm și să ne exprimăm așa cum dorim. Se pune o întrebare firească la 30 de ani de la Revoluție: ce am făcut cu libertatea pe care am câștigat-o?

Folosim această libertate pentru mântuirea noastră și pentru unitatea poporului român sau continuăm să fim dezbinați și continuăm să fim răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu? Dacă în decembrie 1989 tinerii, și nu numai, toți cei care s-au adunat la Timișoara, la Caransebeș și în toată țara, au strigat împreună, indiferent de etnie și confesiune, «Dumnezeu este cu noi», «Dumnezeu există».

Au colindat împreună, au rostit rugăciunea domnească împreună, dar iată că, după 30 de ani, suntem dezbinați și nu mai avem aceeași credință pe care au avut-o cei care au ieșit cu piepturile goale în orașele României în 1989. De aceea, cred că, atunci când îi pomenim și îi comemorăm pe eroii Revoluției, trebuie să reflectăm mai mult la unitatea dintre noi și apropierea noastră de Dumnezeu.

Am câștigat această libertate cu preț de sânge! Haideți să o folosim pentru binele nostru moral și spiritual, și pentru binele țării noastre. Să ne apropiem cu adevărat de Dumnezeu, să nu dovedim că suntem fățarnici, farisei, că avem o credință formală, ci să încercăm să trăim o viață spirituală intensă întru Hristos, pentru Hristos, pentru Biserica Lui și pentru această țară pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o liberă, frumoasă și unită.

Dumnezeu să ne ajute să fim mai buni, iar praznicul Crăciunului care se apropie să ne aducă tuturor bucurii duhovnicești, împliniri în viața noastră de familie și în societatea noastră, iar anul 2020 să fie cu adevărat un an al unității și libertății noastre”, a subliniat preasfințitul părinte Lucian.

La acest eveniment, a fost prezent și ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, care a transmis mesajul prim-ministrului, Ludovic Orban, și a subliniat la rândul său însemnătatea zilei de 21 decembrie pentru Caransebeș:

„Este un moment foarte important pentru mine să fiu, ca ministru de Interne, în fața fostei miliții din Caransebeș, în care noi toți puteam să fim împușcați acum 30 de ani de niște milițieni inconștienți. Indiferent de încadrările penale și de pedepsele pronunțate de justiție cu privire la faptele lor, aici a curs sânge și s-a murit pentru libertate.

Din acest motiv, în numele tuturor polițiștilor onești și patrioți din minister, o instituție care este și va fi în slujba poporului, îmi cer scuze tuturor românilor pentru greșelile unor indivizi care nu au făcut cinste de-a lungul timpului acestui minister, inclusiv în Revoluția Română din Decembrie 1989.

Pentru a face o lume mai bună trebuie să închidem greșelile trecutului și să construim împreună un viitor normal și frumos pentru România!”

În 21 decembrie 1989, cetățenii curajoși ai Caransebeșului s-au alăturat timișorenilor, care au ieșit în stradă și s-au exprimat liber împotriva comunismului și a tratamentului inuman de care au avut parte.

La final, la Monumentul închinat eroilor caransebeșeni ai Revoluției din 1989, au fost depuse coroane de flori de către autorităţi şi organizaţiile prezente.

Tot sâmbătă, preasfințitul părinte Lucian a binecuvântat spațiul în care va fi amenajat un cabinet medical în incinta Centrului Eparhial din Caransebeș.

Comentarii

comentarii