Acasă Actualitate Cinci persoane, pe jos spre Ungaria

Cinci persoane, pe jos spre Ungaria

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au reţinut cinci persoane din Pakistan şi India, care au încercat să treacă ilegal în Spaţiul Schengen. O patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac a observat cinci persoane care se deplasau pe jos spre Ungaria. Cei cinci au fost reţinuţi la aproximativ 10 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în marginea localităţii Nădlac, în apropierea liniei de frontieră. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Pakistan şi India, cu vârste cuprinse între 24 şi 28 ani, care intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. Ei au declarat că s-au deplasat cu un autoturism de ocazie, de unde au continuat călătoria pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii şi au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen. Cercetările continuă.

Comentarii

comentarii