Acasă Economic Seminar regional de formare profesională a membrilor comisiilor de autorizare și secretariatelor...

Seminar regional de formare profesională a membrilor comisiilor de autorizare și secretariatelor tehnice

DISTRIBUIȚI

 În perioada 10 – 12 august, la hotelul Timisoara din Timișoara, va fi organizat seminarul regional de formare profesională a membrilor comisiilor de autorizare și secretariatelor tehnice ale acestora din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. 

Seminarul de la Timișoara este ultimul programat în cadrul programului de formare derulat în toată țara, în perioada 18 iulie – 12 august 2011, prin proiectul „Asigurarea calității în sistemul de formare profesională continuă din România – CALISIS”. Până în prezent, au fost organizate sesiuni regionale de instruire la Sinaia, Brașov, Constanța, București, Cluj, Iași și Craiova. Obiectivul principal urmărit în cadrul acestor seminarii regionale a fost dezvoltarea competențelor specifice în vederea implementării unui nou sistem de management al calității (SMC) pentru aproximativ 300 de persoane din rândul membrilor comisiilor de autorizare și secretariatelor tehnice județene ale acestora. Experții români și italieni din cadrul proiectului CALISIS au pus la dispoziția participanților metodologia de lucru, procedurile și toate documentele necesare implementării SMC la nivelul instituțiilor implicate în procesul de autorizare și monitorizare a formării adulților. Cursurile s-au focalizat pe foarte multe prezentări interactive, simulari și exerciții aplicative, concepute special pentru dezvoltarea capacității de conducere a noului sistem de lucru, dar și pentru îmbunătățirea aptitudinilor de comunicare și a abilităților de lucru în echipă. Dialogurile purtate între experți și participanți s-au dovedit a fi foarte utile deoarece au contribuit la conștientizarea necesității introducerii unui sistem de management al calității, axat pe instrumente și proceduri care pot fi implementate în România și care pot susține în mod real dezvoltarea calității sistemului de formare continuă. „Este surprinzător de mare interesul participantilor. Anul trecut, când am făcut pilotarea SMC în țară, am întâmpinat oarecare rezistență, mai ales din partea membrilor comisiilor de autorizare. Acum, tot mai mulți își pun problema să facă lucrurile cât mai bine, dacă sistemul de formare profesională trebuie până la urmă să se schimbe în direcția recomandată de Uniunea Europeană”, spune Septimiu Ranta, expert în cadrul proiectului CALISIS din partea Tils România. Participanții invitați la seminarul de la Timișoara vor fi pregătiți să implementeze în cadrul instituțiilor pe care le reprezintă un nou sistem de management al calității care ar putea schimba în viitor întreaga piață a serviciilor de formare profesională din regiune și, desigur, din România. „Se întrevede apariția unei noi comunități din care vor face parte toți cei care trebuie să implementeze SMC în organizații: auto-evaluatorii, managerii de calitate, care nu au existat până acum și care vor avea un rol cheie pentru că ei vor pilota acest sistem, responsabilii de procese… Apar evaluatorii externi, alți specialiști cheie, care vor fi instruiți la modul cel mai serios, deoarece ei sunt motorul pentru dezvoltarea cu succes a SMC”, explică Luminița Știrbu, expert în cadrul proiectului CALISIS din partea FiaTest. În viitor, dacă va fi promovat un nou cadru legislativ privind asigurarea calității în formarea continuă a adulților, absolvenții ar putea avea șanse sporite de integrare pe piața muncii, la nivel local, dar și internațional, deoarece modalitățile de acreditare și de evaluare a furnizorilor și programelor vor urmări, în primul rând, asigurarea competențelor necesare pentru nevoile pieței muncii, dar și creșterea gradului de satisfacție a beneficiarilor. 

Comentarii

comentarii