Acasă Cultura Pictură murală egipteană

Pictură murală egipteană

DISTRIBUIȚI

Asociaţia Culturală Noua Acropolă organizează un nou curs teoretic şi practic de pictură murală egipteană. “Deveniţi pentru scurt timp arheologi, reconstituind câteva reproduceri arheologice egiptene, într-o călătorie dincolo de tehnica picturii, acolo unde simbolurile ne transmit valori de care sufletul nostru este însetat”, spun organizatorii despre curs. Acesta se va desfăşura în 4 sesiuni a câte 3 ore, timp în care cursanţii vor afla studia introducerea în arta egipteană, simbolurile şi interpretarea lor, proporţii, modele, canoane, culori, pictura pe placă de lemn prelucrată şi pictura pe basorelief. Şedinţele se vor desfăşura sâmbăta şi duminica, în data de 4-5 iulie şi 11-12 iulie, de la ora 16, în sediul Asociaţiei, str. Lucian Blaga, nr. 4, et. 2. Taxa de participare este de 250 de lei, pentru studenţi şi elevi fiind 200 de lei. Toate materialele necesare vor fi puse la dispoziţie de către organizatori, iar toate lucrările realizate de cursanţi le vor aparţine. Înscrierile la curs se fac până în data de 3 iulie, fiind 10 locuri disponibile. Pentru informaţii şi înscrieri, puteţi apela: 0256 433 151.

Comentarii

comentarii