Primăria Dudeștii Noi Timiș anunță că lucrările la școala gimnazială din comună sunt în linie dreaptă.
“Cu ficare zi, ne apropiem tot mai tare de finalul unui proiect de care se vor bucura generațiile actuale și viitoare.
Dorința noastră, a celor din administrația publică locală a comunei Dudeștii Noi, este ca elevii să fie educați la un nivel excelent.
Pentru aceasta, noi ne ocupăm de infrastructură, pentru ca întregul proces educațional să fie o plăcere și nu o corvoadă”, transmite primarul comunei Dudeștii Noi, Ion Goșa.