Acasă Sport RCM Timișoara vrea să se impună încă o dată în Campionatul Național...

RCM Timișoara vrea să se impună încă o dată în Campionatul Național Universitar

DISTRIBUIȚI

Echipa de rugby masculin RCM Timișoara va juca la mijlocul acestei săptămâni în cadrul Campionatului Național Universitar, competiție ce a fost câștigată de trupa din Banat anul trecut. Timișorenii vor să-și apere titlul de campioană anul acesta și vor trebui să învingă formațiile universităților din Iași, București și Cluj Napoca. Galben-negrii pornesc din postura de favoriți la câștigarea titlului ediției de anul acesta, mai ales că lotul de jucători este unul valoros, rugbyștii deplasați la București făcând parte din echipa de bază a Timișoarei, care se află pe doi în SuperLiga. Echipa RCM-ului este compusă din jucătorii Fântânaru, Tănase, Dumitru, Ciprian Borzaş, Zaiba, Ciocea, Stamatin şi Ţepurică, formațiile fiind compuse din șapte jucători. Partidele se vor desfășura în București, pe stadionul Pantilimon, pe 13 iunie. Dănuț Borzaș a declarat, înaintea meciurilor din cadrul Campionatului Universitar, că obiectivul bănățenilor este câștigarea competiției, indiferent de numele adversarelor pe care le vor întâlni. Partidele vor fi de bun augur timișorenilor, mai ales că, la finalul săptămânii, RCM Timișoara va juca în cadrul etapei a X-a împotriva celor de la RCJ Farul Contanța. Timișorenii sunt nevoiți să câștige partida din weekend pentru a recupera din diferența față de prima clasată, Baia Mare, campionatul fiind relansat după înfrângerea bănățenilor din etapa trecută în fața celor de la Dinamo București.

Comentarii

comentarii