Mircea Purcaru, președinte al filialei arădene al Partidului Conservator nu este de acord cu atacurile dure lansate la adresa Guvernului USL de către liderii PD-L Arad.
Nicolae Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad, Gheorghe Falcă, primarul Aradului și deputatul PDL Eusebiu Pistru au arătat că Guvernul nu a alocat bani pentru repararea drumurilor Arad – Șiria – Seleuș și Arad – Felnac. „Le reamintesc acestor lideri de la PD-L că au condus România ani de zile și că starea acestor drumuri s-a deteriorat în timpul guvernării PD-L și că n-au fost în stare în timp real să repare și să modernizeze aceste drumuri, ocupându-se de alte afaceri. Acum vin tot dumnealor și ne anunță că se alocă aproximativ 600.000 lei pentru drumul Arad – Șiria – Seleuș și Arad – Felnac. S-au trezit cu presiune din partea unor primari PD-L, de exemplu, primarul de la Șiria sau a vicelui de la Consiliul Județean Arad, Țolea, care pentru a ajunge la vila sa dinspre Felnac, își strică mașina? Menționăm că suma de 600.000 nu sunt banii lui Ioțcu de acasă, sunt banii contribuabililor, iar faptul că Ministerul a emis un ordin prin care aceste lucrări de reparații pot fi făcute e meritul USL”, a declarat Mircea Purcaru. El arată că situația de la Arad nu e singulară. „În țară mai existând încă 7 județe cu aceleași probleme, numai că domnii de la PD-L nu suflă o vorbă de anchetele personale pentru aceste drumuri unde sub guvernarea PD-L s-a făcut jaf. Așteptam rezultatele anchetelor”, a concluzionat Mircea Purcaru, președinte al filialei arădene al Partidului Conservator.