Acasă Economic „Traian Vuia” Timişoara este cel mai mare aeroport regional din România

„Traian Vuia” Timişoara este cel mai mare aeroport regional din România

DISTRIBUIȚI

Primele 9 luni ale acestui an, au adus pentru Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” Timişoara, o creştere faţă de perioada similară a anului trecut, atât în ceea ce priveşte numărul de pasageri cât şi cel al curselor care operate zilnic. Aeroportul din Timişoara a rămas cel mai mare aeroport regional din ţară.
Numărul de pasageri, a crescut în primele 9 luni cu 9% faţă de perioada similară a anului trecut. Vârful de trafic s-a înregistrat în luna august când, prin cea mai importantă poartă aeriană din vestul României, au trecut 111.751 pasageri, cu aproape 23% mai mulţi călători decât în august 2008. În total, pe Aeroportul „Traian Vuia”, în cele 9 luni ale acestui an au fost înregistraţi 739.349 de pasageri, iar oficialii companiei estimând că, până la sfârşitul anului, se va trece de pragul de 1 milion de pasageri.
Traficul de aeronave a crescut constant începând cu luna iunie. Faţă de 2008, cea mai mare creştere a avut loc în luna iulie, când numărul aeronavelor care au operat pe aeroportul timişorean a crescut cu 18%. În total, în cele 9 luni din acest an au decolat şi aterizat 18.698 de curse aeriene.
De asemenea, în primele 9 luni ale acestui an, au apărut 7 destinaţii de operare noi – Perugia, Cernăuţi, Valencia, Paris, Bergamo, Treviso, Barcelona -, a crescut frecvenţa de operare a altor destinaţii în funcţie de creşterea numărului de pasageri iar pe perioada verii au fost introduse mai multe curse charter spre diferite destinaţii de vacanţă.
Veniturile totale înregistrate de Aeroportul „Traian Vuia” Timişoara în această perioadă au crescut cu 16% faţă de perioada similară a anului trecut. Din surse proprii ale Aeroportului Internaţional „Traian Vuia" Timişoara, în anul 2009 au fost demarate o serie de obiective, printre care sistemul electronic de supraveghere perimetrală, sistemul de electroalimentare a perimetrului de securitate, amenajarea punctului de acces la platformă, construirea unui corp de clădire operaţional, construirea aerogării schengen, refacerea pistei de aterizare-decolare. Cheltuielile au crescut de asemenea cu 33%, faţă de perioada similară a anului trecut iar cifra de afaceri înregistrată în cele 3 trimestre ale anului 2009 a crescu cu 10%.

Comentarii

comentarii