Acasă Actualitate Foarte multe cereri pentru noul corp de clădire al Palatului Administrativ

Foarte multe cereri pentru noul corp de clădire al Palatului Administrativ

DISTRIBUIȚI

În spatele Palatului Administrativ (acolo unde-şi are sediul Consiliul Judeţean Timiş, dar şi Instituţia Prefectului) a crescut, în câţiva ani, o altă clădire. O clădire nouă, care comunică cu cea din faţă şi este noul corp al Palatului Administrativ. Iar dacă Timişoara va deveni capitală de euroregiune, aici va fi sediul forului de conducere. Totuşi, nici nu s-a terminat bine clădirea (deşi mai e foarte puţin până va fi gata) că există deja cereri de la instituţii care vor să “locuiască” în ea. “Când am gândit clădirea aceasta, am gândit-o ca un palat regional. Intenţia noastră este, evident, să ne pregătim pentru viitoarea regiune. Avem posibilitatea de găzduire. Avem toate condiţiile pentru a fi capitala euroregiunii”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc.

“Clădirea este gândită pentru instituţii de importanţă regională”
În 31 mai începe recepţia la clădire. 15 iunie, în mod normal, ar trebui să fie termenul final. Deocamdată nu se mută nimeni, până când totul este pus la punct şi până când nu se va decide cine va sta acolo. Oricum, cererea este foarte mare şi clădirea nici nu a fost recepţionată. Oricum, Ostaficiuc spune că nu se va semna recepţia finală decât atunci când totul este rezolvat. “Deocamdată nu se mută nimeni dintre instituţiile statului. În primul rând, e consiliul judeţean, cu toate instituţiile lui. ADR vroiam să fie aici, dar şi-a cumpărat altă locaţie. Clădirea este gândită pentru instituţii de importanţă regională, dar, în primul rând, consiliul judeţean. Avem cereri foarte multe pentru locaţiile respective”, spuneOstaficiuc. Instituţiile care vor fi în această clădire nu vor fi în nici un caz private.

Comentarii

comentarii