Acasă Actualitate A furat peste 200 de kilograme de aluminiu

A furat peste 200 de kilograme de aluminiu

DISTRIBUIȚI

Foamea de bani i-a dat puteri nebănuite unui tânăr de 33 de ani, originar din Satu Mare. Cu ajutorul unei scări, acesta a escaladat gardul de la societatea AEM şi a furat tot aluminiul care i-a căzut la mână. Furtul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri. Tânărul nu s-a dat bătut până nu a umplut şapte saci cu produse din aluminiu ce cântăreau exact 228 de kilograme. „Jandarmii au depistat  şi un autoturism în interiorul căruia se găseau şapte saci plini cu produse din aluminiu.

Deoarce în zonă nu a fost găsită nicio persoană, iar autoturismul era închis, jandarmii au supravegheat zona toată noaptea, spre dimineaţă aceştia reuşind reţinerea conducătorului auto care încerca să părăsească repede locul faptei cu marfa sustrasă”, spune locotenent colonel Daniela Stanciu, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara. Hoţul din Satu Mare s-a ales cu un dosar penal pentru furt calificat. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Comentarii

comentarii