Acasă Cultura A început al treisprezecelea Festival Euroregional de Teatru TESZT, la Timișoara

A început al treisprezecelea Festival Euroregional de Teatru TESZT, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Duminică 22 mai, la Timișoara, a început al treisprezecelea Festival Euroregional de Teatru TESZT, cu spectacolul companiei Forte din Budapesta – „Balade scurte sângeroase”, inspirat din proza scurtă a scriitorului maghiar Ady Endre.

Va urma de la 20:00 o super-producție a teatrului-gazdă, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara, spectacolul „Tragedia omului” , de Madách Imre, în regia lui Silviu Purcărete, iar  la 23:00 primul eveniment al seriei de concerte din boostTESZT13, concertul de jazz al trioului Lukács Miklós Cimbiosis. Evenimentele din cadrul TESZT au loc în aer liber (curtea Garnizoanei și cartierul Iosefin), în Studioul Franciscan, în sălile Teatrului Maghiar, Sala Mare a Teatrului Național și în Atelierul de pictură din Palatul Culturii, care a fost reamenajat ca spațiu de spectacole special pentru festival.

Spectacolele în aer liber deschid fiecare zi de festival în 23-28 mai. Pe lângă trupele timișorene Unfold Motion („Je suis Giselle”), Teatrul Basca („Animal crossing„), cu acces gratuit, Compania independentă Arte-Factum („dosztoievskij b@r/reopening”, acces exclusiv prin rezervare) și coproducția Teatrului Maghiar cu Civicultura și Asociația Diogene („Orașul paralel”), Extensia- TESZT aduce două producții italiene capitavte:  „O singură răsuflare”  se desfășoară în mișcare, pe stradă, și este o reapropiere fizică de noi înșine și de alți oameni prin intermediul dansului, iar super-producția „Moby Dick” – Teatro dei Venti promite un show cu o arhitectură  spectaculoasă în Piața Operei.

Un element distinctiv al festivalului este seria de întâlniri cu artiștii de după spectacole. Spectatorii  sunt invitați la finalul fiecărei zile de festival să mai rămână în foaierul Teatrului Maghiar pentru a asculta discuțiile moderate de Kovács Bálint, jurnalist cultural din Budapesta, cu protagoniștii spectacolelor și cu oameni de teatru prezenți la festival. Traducerea simultană la cască va fi în română, maghiară, engleză, iar spectatorii au ocazia de a pune întrebări și de a interacționa cu regizorii și actorii din programul zilei respective. Pe celebra canapea albastră din foaierul Teatrului Maghiar vor fi prezenți regizorii și coregrafii Horváth Csaba (22 mai), Adrian Sitaru, Lavinia Urcan (23 mai), Kristóf Szabó (24 mai), Josef Nadj (25 mai), Lee Delong, Kocsárdi Levente (26 mai), Ivo Dimchev, Urbán András, Victor Dragoș (27 mai), Stefano Tè, Marco Chenevier (28 mai), Tomi Janežič și Szikszai Rémusz (29 mai).

TESZT (22-29 mai 2022) reunește 24 de spectacole produse în ultimii trei ani în Europa, toate fiind traduse în română, maghiară și engleză. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc în foaierul Teatrului Maghiar, duminică, 22 mai,  de la 16:30. Biletele costă 50 lei, respectiv 25 de lei la concerte, și se pot lua de la teatru (deschis toată ziua pe perioada TESZT) sau pe www.tm-t.biletmaster.ro

Festivalul Euroregional TESZT este un eveniment organizat de Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara și finanțat de Primăria  Municipiului Timișoara.

 

Programul

22 mai

 

17:00, Atelier de pictură

Compania Forte – Lukács Miklós Cimbiosis Trio – Teatrul “Pannon Várszínház” (HU)

Balade scurte sângeroase

Regie: Horváth Csaba

1h30’

 

20:00, Sala Mare

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara (RO)

Tragedia omului

Regie: Silviu Purcărete

1h55’

 

23:00, Atelier de pictură

Lukács Miklós Cimbiosis Trio (HU)

Concert de jazz

23 mai

 

17:00, Curtea Garnizoanei

Unfold Motion Timișoara (RO)

Je suis Giselle

Coregrafie: Lavinia Urcan

40’

Acces liber

 

18:00, Foaier

Lansare de carte: Tragedia omului, volum editat de András Visky, 2020

 

19:00, Sala Mare

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara (RO)

Omul care nu putea vorbi decât ceea ce citea

Regie: Adrian Sitaru

1h50’

 

21:00, Atelier de pictură

Teatrul Național Bitola (MK)

History of Motherfuckers

Regie: Urbán András

1h30’

16+

 

24 mai

 

14:00, cartierul Iosefin

CiviCultura, Asociația Culturală Diogene, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara (RO)

Orașul paralel – traseul roz și traseul albastru

Regie: Ana Mărgineanu

Acces liber cu rezervare

1h30’

 

18:00, Sala Mare

Teatrul Național Bosniac Zenica – Festivalul de Teatru Bosniac-Herțegovinean 2021 (BIH)

Șapte spaime

Regie: Selma Spahić

2h30’, o pauză

16+

 

20:30, Sala Mare TNT

Compagnie Maguy Marin – Maison des Arts et de la Culture Créteil (FR)

May B

Coregrafie: Maguy Marin

1h30’

 

22:00, Atelier de pictură

Kristóf Szabó F.A.C.E Dance Visual Performing Arts (DE)

GAIA.MEERESLUST

Regie: Kristóf Szabó

60’

14+

 

25 mai

 

14:00, cartierul Iosefin

CiviCultura, Asociația Culturală Diogene, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara (RO)

Orașul paralel – traseul roz și traseul albastru

Regie: Ana Mărgineanu

Acces liber cu rezervare

1h30’

 

16:00, Sala Mare

Teatrul German de Stat Timișoara (RO)

Leonce și Lena

Regie: Niky Wolcz

1h30’

 

18:00, Atelier de pictură

Atelier 3+1 (FR)

OMMA

Coregrafie: Josef Nadj

55’

 

20:00, Sala Mare

Teatrul de Tineret Zagreb (CRO)

Eichmann la Ierusalim

Regie: Jernej Lorenci

3h30’, o pauză

16+

 

26 mai

 

17:00, Centrul de Cultură și Artă Timiș

Compania independentă Arte-Factum Timișoara (RO)

dosztoievskij b@r/ reopening

Regie: Kocsàrdi Levente

Acces exclusiv cu rezervare

2h50’, o pauză

 

20:00, Sala Mare

imPERFECT DANCERS (IT)

Empty Floor

Concept și coregrafie: Walter Matteini, Ina Broeckx

70’

21:30, Atelier de pictură

Organizația artistică Grupa (CRO)

Mistero Buffo

Regie: Lee Delong

75’

 

27 mai

16:00, Curtea Garnizoanei

Teatrul Basca Timișoara (RO)

Animal crossing

Regie: Victor Dragoș

50’

Acces liber

 

18:00, Atelier de pictură

Teatrul Kosztolányi Dezső Subotica (SRB)

Cavalerii doamnei excitate: operetă de gală sindicalistă din Subotica

Regie: Urbán András

2h

18+

 

21:00, Muzeul Național de Artă

Ivo Dimchev (BG)

Selfie

Concept: Ivo Dimchev

50’

 

28 mai

 

18:00, Piața Libertății

Les 3 Plumes (FR)

O singură răsuflare

Concept: Marco Augusto Chenevier

Acces liber

 

20:00, Piața Operei

Teatro dei Venti Modena (ITA)

Moby Dick

Regie: Stefano Tè

50’

Acces liber

 

22:00, Atelier de pictură

Vrooom (SRB)

Concert rock

80’

 

29 mai

 

11:00, Sala Mare și Sala Studio

Teatrul de Tineret Ljubljana (SLO)

no title yet

Regie by: Tomi Janežič

10h, patru pauze

18+

 

21:00, Atelier de pictură

Teatrul Szkéné – Asociația Teatrală Ocazională “Vádli” (HU)

Richard al III-lea se interzice

Regie: Szikszai Rémusz

2h

 

 

Comentarii

comentarii