Acasă Actualitate A murit Octavian Foale, o legendă a sportului românesc

A murit Octavian Foale, o legendă a sportului românesc

603
DISTRIBUIȚI

A încetat din viață Octavian Foale, antrenor al echipei Politehnica Timișoara, pentru care a făcut chiar şi închisoare în timpul regimului comunist, anunță gruparea sportivă pe pagina sa de Facebook.

Foale murit în prima zi de Paşte, la vârsta de 83 de ani, după ce a suferit un accident cerebral în urmă cu o lună și jumătate.

Născut la 20 ianuarie 1938, la Reșita, Octavian Foale a jucat fotbal în prima divizie, la CSMS Iaşi.

Ulterior, s-a stabilit la Timișoara alături de familie, întrucât toţi cei trei fii ai săi erau deja jucători în orașul de pe Bega.

Potrivit unui material publicat pe aspolitehnica.upt.ro, în anul 1986, pe când era antrenor secund la Poli, Octavian Foale a fost condamnat la închisoare, în urma tentativei de “blat” la meciul FC Bihor – Poli, din primul eșalon, alb-violeții luptând pe atunci pentru salvarea de la retrogradare.

Octavian Foale a activat ca antrenor nu doar la Politehnica Timișoara, ci şi la alte grupări de ligă inferioară din zona Banatului. Pe Bega, înființase propria școală de fotbal, numită Luceafărul şi închisă între timp.

Comentarii

comentarii