Acasă Economic A șasea ediţie IT Congress a debutat cu succes la Timişoara

A șasea ediţie IT Congress a debutat cu succes la Timişoara

DISTRIBUIȚI

it congress 6

Jucătorii de top de pe piața IT mondială și-au dat concursul pentru a crea un eveniment unic prin format și participare. Make IT Magic a debutat la ora 9.30 cu evenimentul de deschidere în cadrul căruia Stelian Câmpianu, director executiv ETA2U a vorbit despre importanța acestui congres.

Cel mai mare eveniment de IT din ţară a adus într-un spaţiu expoziţional de 2000 de mp specialişti IT, manageri de companii private şi instituţii publice, precum și alți participanți pentru a vedea şi testa inovaţiile din domeniul tehnologiilor IT. În cadrul spațiului expozițional organizatorii au pregătit standuri pentru fiecare brand de renume. Trecând în revistă standurile, participanții au putut remarca unicitatea fiecărui spațiu în parte, atât prin aspect (acolo unde Microsoft, Lenovo și Samsung s-au făcut remarcați) cât și prin serviciile și produsele oferite. În ordinea lor, acestea sunt: Helpdesk ETA2U – oferă suport tehnic pentru clienții fizici sau tip business, la sediul firmei sau, în funcție de cerere, la sediul clienților; Euroweb – furnizor personalizat de internet business; Asus – cu o oferta largă de laptopuri, tablete și alte device-uri; APC (by Schnneider Electric) – soluții de electroalimentare enterprise, supraveghere video de cea mai mare calitate și complexitate la nivel mondial; Juniper – soluții de networking premium și securitate firewall; Samsung – smart board, printere, laptopuri, LCD-uri de ultimă generație; Oracle –  soluții complete pentru sisteme de operare, aplicații, sisteme de raportare, hardware dedicat; Advantech – soluții de nișă pentru industrie, prezintă în stand INTEL, PC, NUC, precum și un soft pentru PC, tablete sau telefoane dedicate grădinițelor și școlilor – Curicula; Dell – laptopuri, PC-uri, tablete, storage, servere, blade center; Lenovo – laptopuri, tablete, thin clients, monitoare – lider mondial pe piața PC-urilor; Xerox – printere laser, cu jet de cerneală și singurii care oferă imprimante cu o tehnologie inovativă bazată imprimare cu ceară solidă; HP – diverse tipuri de imprimante, dețin cea mai rapidă imprimantă cu cerneală din lume; Microsoft – au venit cu trei categorii de soluții: Entertainment: XBOX One cu un display de 80” și prezentarea noului membru al familiei – Nokia, device-uri: laptopuri, tablete cu Windows 8.1 și touchscreen, demo al virtualizării și soluțiilor clasice Microsoft: Office, SharePoint, Exchange; Veeam – oferă ultima tehnologie și cea mai completă în materie de backup a mașinilor virtuale; VMware – lider in virtualizare; CISCO – rețele LAN și wireless unificate, comunicații facile oricând și oriunde, de pe orice tip de echipament. În cadrul congresului au fost prezentări care au stârnit un interes major, fiind necesară suplimentarea locurilor din săli. Pe parcursul desfășurării evenimentului au loc tombole de feedback cu premii oferite de către companiile partenere și tombole ETA2U, în cadrul cărora participanții au șansa sa câștige zilnic un ultrabook Lenovo Yoga i7, trei TV-uri Samsung Smart 3D LED de 46” și 18 FonePad-uri Asus. „Ascultați, discutați, testați! Aflați informații despre noile tehnologii direct de la producătorii de top mondiali, bucurându-vă de două zile de maraton IT! ” – este îndemnul organizatorilor pentru participanții la IT Congress 2014 – Make IT Magic. Evenimentul se derulează în perioada 21-22 mai, în spaţiul Expovest aflat în Calea Lugojului, nr.7. Participarea se poate face pe bază de înregistrare prealabilă, pe site-ul oficial al evenimentului (www.itcongress.ro). Tot pe site sunt disponibile informații complete referitor la brand-urile participante şi la agenda evenimentului.

Comentarii

comentarii