Acasă Actualitate Academia Română și ÎPSS Ioan, în sprijinul proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană

Academia Română și ÎPSS Ioan, în sprijinul proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană

DISTRIBUIȚI

academia si IPSS ioanÎn cadrul proiectului Timișoara – Capitală Culturală Europeană, Academia Română, în colaborare cu Mitropolia Banatului, a organizat evenimentul  „Rolul culturii române în păstrarea și afirmarea identității naționale”, în 17 ianuarie, iar invitat de onoare a fost ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului.
Cuvântul de deschidere a aparținut academicianului prof. Păun Ioan Otiman, președintele Filialei Timișoara a Academiei Române, apoi Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului a vorbit despre importanța culturii pentru poporul român. Au susținut referate pe tema diasporei românești și importanța literaturii române din Voivodina pentru păstrarea identității naționale prof. Dr. Crișu Dascălu, directorul Insitutului de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române și prof. dr. Virginia Popovici de la Universitatea din Novi Sad.
În cadrul evenimentului a fost vizionat și filmul „La Oravița, Lumina Eminescu”, realizat de Vasile Bogdan de la TVR Timișoara. A urmat a doua serie de comunicări în care Costa Roșu, membru de onoare al Academiei Române, directorul Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, Zrenianin a adus în atenție „Rolul instituțiilor culturale românești în afirmarea și păstrarea identității naționale”, iar scriitorul Nicu Ciobanu, Directorul Casei de Presă și Editura “Libertatea”, Panciova a prezentat tema „Rolul culturii și creației românești în afirmarea identității naționale”. Evenimentul s-a încheiat prin recitalul mezzosopranei Aura Twarowska, solistă a Operei de Stat din Viena, acompaniată de pianistul Alexandru Reisz.

Comentarii

comentarii