Două autoturisme s-au lovit, iar unul dintre ele a ricoșat distrugând un semafor montat recent.
La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, salvare și poliție.
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a condus un autoturism pe Calea Torontalului dinspre Piața Consiliul Europei, iar la intersecția cu bld. Cetății ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 35 de ani.
În urma impactului a rezultat o victimă, respectiv femeia în vârstă de 35 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Comentarii
comentarii