Acasă Cultura Acţiune artistică neconvenţională, în Parcul Adolescenţei, sub genericul „Timişoara Open art city”

Acţiune artistică neconvenţională, în Parcul Adolescenţei, sub genericul „Timişoara Open art city”

DISTRIBUIȚI

Urmează Parcul Coroni, unul dintre cele mai vechi din Timişoara, în 26 mai, de la ora 18.00

Sub genericul „Timişoara Open art city”, Asociaţia „Ariergarda”, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Timişoara, a organizat în Parcul Adolescenţei Timişoara o noua acţiune cultural-artistică neconvenţională: „Aleea din parc”, sâmbătă, 19 mai, de la ora 18.00.

„Sunt întâlniri artistice neconvenţionale, în parcuri mai vechi sau mai noi din Timişoara. Ideea este de a ieşi spre public cu numere artistice ale creatorilor tineri sau bătrâni, într-un cadru natural. E şi un mod de a atrage atenţia asupra mediului în care trăim şi asupra patrimoniului oraşului, care de cele mai multe ori este în suferinţă”, a spus scriitorul Viorel Marineasa.

„Vrem să punem în valoare parcurile Timişoarei, prin intermediul artei moderne – poezie, jaz şi artă plastică – utilizănd modalităţi mai noi de exprimare. Dorinţa noastră este să promovăm arta în aer liber – Timişoara Open art city – la care să participe poeţi, instrumentişti şi oameni de teatru. E un lucru la care Asociaţia culturală Ariergarda s-a angajat. Sâmbăta viitoare va urma a treia ediţie a Aleeii din parc în Parcul Coroni, unul dintre cele mai vechi din Timişoara, vrem să îl omagiem artistic, în 26 mai, de la ora 18.00, cu animaţie artistică de secol IX”, a spus scriitorul Daniel Vighi, preşedintele Ariergarda.

Au recitat poezii Aleksandar Stoicovici şi Marius Ştefan Aldea şi a cântat jazz Petru Ionuţescu, la trompetă. De asemenea, elevii de la C.D. Loga au prezentat o piesă teatrală, coordonaţi de prof. Adriana Olariu şi Andrei Ursu. Arta plastică a fost expusă de către artiştii plastici Gabriel Kelemen şi Tiberiu Ciucă.

Comentarii

comentarii