Acasă Actualitate Adio, ILSA!

Adio, ILSA!

DISTRIBUIȚI

S-a ales praful de una dintre cele mai vechi şi mai mari fabrici din Timişoara  – Industia Lânii (ILSA). Din vechea fabică, ce, înainte de 1989, se întinea pe câteva hectare a mai rămas doar un corp de clădire, care şi el stă să pice. ILSA şi-a încetat activitatea în urmă cu mulţi ani, atunci când un investitor din Timişoara a cumpărat această fabrică. La vremea respectivă se vorbea că marfa care se afla în stocul fabricii valora mai mult decât preţul de achiziţie a fabricii din Timişoara. Îninte de revoluţie, această fabrică era profitabilă şi avea mii de angajaţi, dar în momentul în care a fost vândută, totul s-a rupt. Aşa se face că, în 2004, la ILSA mai lucrau doar 20 de angajaţi. Anii au trecut şi până la urmă şi aceşti ultimi angajaţi au fost daţi afară. Asta pentru că vestita fabrică nu mai producea nimic. Din 2006 şi până în prezent s-a dărâmat şi s-a vândut tot ce se putea vinde din ILSA. În momentul de faţă, din fabrica situată pe bulevardul Take Ionescu din Timişoara a mai rămas doar un corp dintr-o clădire care, cel mai probabil, va fi dărâmată în perioada următoare, pentru că în locul ei trebuie să se construiască un bloc zgârie-nori.

Comentarii

comentarii