Acasă Actualitate Administraţia din Biled este completă. Primarul Cristian David, PSD Timiş, a fost...

Administraţia din Biled este completă. Primarul Cristian David, PSD Timiş, a fost validat

DISTRIBUIȚI

biled jurVineri 1 iulie, după 25 de zile de la alegerile locale din 5 iunie, Cristian David, primarul PSD, ales, al comunei Biled, a depus jurământul de investitură şi a fost validat în faţa Consiliului Local şi în prezenţa subprefectului Eugen Dogariu.

„Voi face totul cu bună credinţă tot ceea ce îmi stă în puteri şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei Biled. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”, a fost jurământul primarului David, făcut cu mâna pe Biblie. Dogariu l-a felicitat şi i-a urat succes. „Consiliul local este instituit, primarul este validat şi instalat, iar adminstraţia la nivel de comună este completă, felicitări”, a spus subprefectul.

Cristian David a mulţumit consilierilor locali şi cetăţenilor comunei pentru încrederea acordată şi vrea să aibă un mandat foarte reuşit. „Acum, în prima mea zi de mandat, mulţumesc încă o dată locuitorilor din Biled care au avut încrede în mine şi m-au votat în 5 iunie. Mulţumesc şi consilierilor locali. Voi fi un primar pentru toţi locuitorii, indiferent dacă m-au votat sau nu m-au votat. Voi fi primarul tuturor. Vreau să am un mandat cu multe reuşite şi să fac treabă bună. Vreau să fiţi alături de mine, eu alături de dumneavoastră şi împreună să facem lucruri bune pentru oameni, fiindcă cei care ne-au votat aşteaptă de la noi rezultate. Sunt multe de recuperat din anii trecuţi. Sunt multe de făcut în comună în anii ce vor veni. Mulţumesc domnului subprefect şi îl aşteptăm de fiecare dată alături de noi”, a spus Cristian David.

Consilierii locali din opoziţie i-au urat un mandat de succes şi că nu i se vor împotrivi atunci atunci când proiectele vor fi bune pentru oameni şi comună în general. Fiindcă David este un om al faptelor, deja din prima zi de mandat a început asfaltarea unui drum lung de 1 kilometru. Urmează canalizarea localităţii. „Avem proiectul aprobat de 1 milion de euro pentru canalizare şi aşteptăm finanţarea de la Uniunea Europeană”, a concluzionat Cristian David.

 

Comentarii

comentarii