De asemenea, consilierii lugojeni vor stabili cuantumul cheltuielilor pe care trebuie să le achite proprietarii câinilor revendicaţi din adăpost municipalităţii, precum şi condiţiilor pentru menţinerea câinilor în adăpost, în cazul adopţiei la distanţă a animalelor fără stăpân. Conform legii, persoanele care revendică un câine aflat în proprietatea lor, cazat în adăpost, trebuie să suporte contravaloarea cheltuielilor efectuate cu acesta. Taxele pe care lugojenii trebuie să le achite pentru a-şi recupera animalele ajunse în adăpostul primăriei sunt: 16,95 de lei/zi/câine pentru cazare şi hrană, 1,65 de lei pentru capturare şi transport, 2,85 de lei pentru cheltuielile medicale. De asemenea, persoanele care doresc să adopte la distanţă un câine, vor trebui să plătească o taxă pentru întreţinerea câinelui (cazare şi hrană), în valoare de 16,95 de lei/zi/câine, taxă care trebuie achitată în avans, pentru 30 de zile. Pe ordinea de zi a şedinţei aleşilor lugojeni se mai află şi proiectele de hotărâri privind: aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice din cadrul Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanelor Municipiului Lugoj pentru anul 2014; aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Lugoj pentru anul 2014; asigurarea unor vetre de stupină temporare sau permanente apicultorilor.
Comentarii
comentarii