Acasă Economic ADR Vest primeşte sprijin european pentru implementarea Programului Operaţional Regional

ADR Vest primeşte sprijin european pentru implementarea Programului Operaţional Regional

DISTRIBUIȚI

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în calitate de Organism Intermediar pentru implementarea Programului Operaţional Regional 2007 – 2013 (POR 2007 – 2013), a semnat contractul de finanţare pentru proiectul cu titlul „Sprijin pentru ADR Vest în calitate de Organism Intermediar pentru implementarea şi monitorizarea cu profesionalism şi eficienţă a proiectelor finanţate prin POR 2007 – 2013”. 

ADR Vest primeşte sprijin european, pentru implementarea proiectului, în cadrul axei prioritare 6, domeniul de intervenţie 6.1 „Sprijinirea implementării, managementului şi evaluării Programului Operaţional Regional” al POR 2007 – 2013. Obiectivul contractului de finanţare este acela de sprijini implementarea transparentă şi eficientă a Regio – Programul Operațional Regional, prin indeplinirea corespunzatoare şi la timp a tuturor atribuţiilor delegate de către Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional către Organismul Intermediar din Regiunea Vest – Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest. Perioada de implementare a proiectului „Sprijin pentru ADR Vest în calitate de Organism Intermediar pentru implementarea şi monitorizarea cu profesionalism şi eficienţă a proiectelor finanţate prin POR 2007 – 2013” se va încheia în data de 31 decembrie 2012.

Comentarii

comentarii