Acasă Actualitate Adrian Orza: „Creşterea TVA şi a cotei de impozitare îi va lovi...

Adrian Orza: „Creşterea TVA şi a cotei de impozitare îi va lovi pe cei din clasa de mijloc şi pe asistaţii social, nu pe cei cu Q7”

DISTRIBUIȚI

„Compătimesc situaţia în care se află Guvernul Boc, dar compătimesc şi ţara, care se află în situaţia actuală din cauza ultimelor guvernări”, spune viceprimarul Timişoarei, Adrian Orza (foto), preşedintele PNŢCD Timişoara „aripa Sârbu-Ciuhandu”. Orza a prezentat firul logic care, în opinia sa, va fi rezultatul eventualei creşteri a TVA şi a cotei de impozitare. Majorarea, necesară din punct de vedere logic, pentru acoperirea cheltuielilor cu pensiile, salariile bugetarilor etc., va duce la diminuarea bugetului cetăţeanului şi la creşterea relativ bruscă a preţurilor. Efectul imediat următor va fi, spune Orza, că românul de rând va cheltui mai puţin, întrucât plătitorul, şi nu companiile, este cel care va suporta majorarea, chestiune care ulterior se va răsfrânge negativ asupra firmelor. „Creşterea TVA şi a cotei de impozitare îi va lovi pe cei din clasa de mijloc şi pe asistaţii social, nu pe cei cu Q7”, spune Orza, opinând că procentul de sub 10% al românilor foarte înstăriţi nu va fi aproape deloc deranjat de majorare, pe care unii nici nu o vor simţi. Partea pozitivă a perioadei grele pe care o traversează economia română este, crede acelaşi Orza, că nu se apropie alegeri. Asta pentru că, aşa cum ne-am obişnuit, campaniile electorale sunt încărcate, în România, cu măsuri populiste, de multe ori ilogice, care au urmări grave pe termen mediu şi lung. Aduc însă voturi, adică singurul scop imediat urmărit de mulţi dintre candidaţii români.

Comentarii

comentarii