Acasă Editorial „Aeroport bănăţean” – invenţie PDL – isto – aeriană

„Aeroport bănăţean” – invenţie PDL – isto – aeriană

605
DISTRIBUIȚI

Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” Timişoara nu mai are nevoie de prezentări. Este una dintre faimele oraşului, ale judeţului. Are peste 40 de zboruri, zilnic, o cifră de afaceri impresionantă şi un beneficiu pe măsură.  Este al doilea, ca rentabilitate, din România. Mai are un ritm de modernizare şi de creştere bazat aproape exclusiv  pe  resurse proprii, demn de invidiat. Cine să fie cu ochii pe el? Vreo agentură? Nu! Miticii. Cei din guvern – componenta PDL. Şi nu oricum, ci printr-o păcăleală bună pentru  proşti, nu pentru bănăţeni. Zilele trecute, apărea pe toate canalele locale mediatice „marea ştire”: unirea  aeroporturilor din Timişoara şi Arad sub o mare „umbrelă” PDL-istă, cu numele de „Aeroportul Bănăţean”, cu sediul la… Arad(!), cu punct de lucru la… Timişoara. Zborurile din Arad au un număr FIX de cinci pe săptămână, cele din Timişoara, de 40 pe ZI! Numărul de pasageri pe an, la Arad, este de 50.000, iar la Timişoara, de „doar” un milion!  Aşadar, ar fi vorba despre o unire a două companii, adevărat, aflate în vestul ţării, ca şi  cum ar fi vorba despre o căsătorie tâmpă între o prinţesă şi un cerşetor. Deşi comparaţia pare exagerată, ea  doreşte să tragă un semnal de alarmă asupra unei tentative de furt: Aeroportul „Traian Vuia”! Evident că reprezentanţii PDL din Timiş vor avea un discurs gen „guriţă dulce”, dar  asta nu înseamnă că cei din alte partide, PSD, PNL, PNŢCD, UDMR şi PRM, ar trebui să stea într-o aşteptare pasivă, privind cum  se mai pune la cale o fraudă regională. Aeroportul Internaţional Timişoara are ca acţionari:  Guvernul României, cu un procent de 80 la sută şi Fondul Proprietatea, cu 20  la sută, din care cinci procente se vor lista la bursă. La Arad, lucrurile arată aşa: majoritatea  este deţinută de Consiliul Judeţean Arad, iar sub 50 la sută din procente, de un grup de persoane fizice (vom reveni cu detalii despre aceste persoane). La un moment dat, persoanele fizice, „bune şi mărinimoase”,  vor propune o majorare de capital, vor controla Aeroportul Arad (doar  vorbim despre economia de piaţă, nu-i  aşa?), apoi, la fuzionarea cu Aeroportul Internaţional Timişoara, vor deveni, logic, acţionari la Timişoara, pe nimic! Asta este prea mult!  Mircea Băsescu – acţionar într-o firmă care face afaceri cu Armata. Aeroportul Timişoara – dat pe mâna secretarului de stat Eusebiu Pistru, din Arad, în vreme ce toate celelalte aeroporturi sunt în mapa secretarului de stat Anton! Ce coincidenţă!  Ştiut fiind că la Arad este fieful PDL – ului regional, Băsescu mai adaugă o filă de „poveste” la lista mizeriilor pe care încearcă să le producă pe ultima sută de metri din viaţa sa de preşedinte al… unor români. Asta nu va rămâne aşa!

Comentarii

comentarii