Acasă Economic Aeroportul Arad a fost certificat ca aeroport internaţional

Aeroportul Arad a fost certificat ca aeroport internaţional

DISTRIBUIȚI

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a semnat ordinul privind aprobarea certificării ca aeroport deschis traficului internaţional a Aeroportului Arad, informează Ministerul Transporturilor. Recertificarea s-a făcut ca urmare a raportului nr. 8180/17.02.2011 privind îndeplinirea condiţiilor de certificare ca aeroport deschis traficului internaţional a Aeroportului Arad, întocmit de comisia de evaluare numită prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii. Şedinţa de încheiere a activităţii de evaluare a aeroportului a avut loc în data de 21 ianuarie 2011 la R.A. Aeroportul Arad. În urma analizei efectuate, comisia de evaluare numită prin ordinul ministrului nr. 1/03.01.2011 privind îndeplinirea condiţiilor de certificare ca aeroport deschis traficului internaţional a Aeroportului Arad, a constatat că Aeroportul Arad îndeplineşte condiţiile de certificare ca aeroport deschis traficului internaţional, prevăzute în Anexa nr.2 la H.G. nr.791/2009. Din comisie au făcut parte reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Finanţelor Publice şi ai Ministerului Sănătăţii, iar criteriile urmărite au fost legate de fluxurile de sosiri şi plecări, interne şi internaţionale, de facilităţile de sănătate publică, asistenţă medicală, control veterinar şi fitosanitar şi de facilităţile pentru controlul trecerii frontierei de stat şi controlul vamal.
 

Comentarii

comentarii